Guvernul britanic a exclus duminică posibilitatea de a impune un moratoriu asupra cărnii importate din UE, aşa cum a cerut o deputată a Partidului Conservator, aflat la putere, având în vedere amploarea scandalului privind carnea de cal descoperită în produse ce ar fi trebuit să conţină vită.
"Măsuri arbitrare" precum interzicerea importului de carne din Uniunea Europeană "nu vor ajuta" la rezolvarea problemei, a apreciat Owen Paterson, ministrul britanic al Mediului, citat de AFP.
"Mai întâi, suntem constrânşi să respectăm regulile pieţei europene", a explicat el pentru Sky News. Apoi, "la momentul actual, nu avem dovezi că produsele incriminate reprezintă o ameninţare pentru sănătatea umană", a adăugat el.
"Este vorba despre o problemă de etichetare falsă, aceasta nu poate fi o bază solidă pentru interzicerea importurilor", a adăugat el.
"Nu există motive să luăm o astfel de măsură dictată de panică şi care ar încălca normele ce guvernează piaţa europeană", a apreciat el.
În schimb, "dacă există dovezi" că produsele în cauză "reprezintă o ameninţare pentru sănătate umană, nu voi ezita să iau măsuri", a asigurat el, fără alte detalii.
Paterson a reacţionat la cererea formulată duminică de preşedintele comisiei parlamentare britanice pentru probleme alimentare, Anne McIntosh, de a interzice în Marea Britanie carnea importată din UE.
Cantităţi importante de carne de cal - până la 100 la sută - au fost descoperite în Marea Britanie în carne pentru friptură, apoi în lasagna şi spaghete bolognese care ar fi trebuit să conţină vită.
Carnea pentru friptură a fost furnizată de companii britanice şi irlandeze, iar lasagna şi spaghetele bolognese de compania franceză Comigel.
Aceasta din urmă s-a aprovizionat de la compania franceză Spanghero, care afirmă că a cumpărat carne din România. Dar asociaţiile profes