Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elevii din Timiș, cu burta pe carte în generală, cu gândul aiurea în liceu

Publicat in Press Alert, duminică 10 februarie 2013 ·

Cea mai mare parte a elevilor din şcoala primară şi gimnazială se țin cu adevărat de școală, cel puțin asta arată o statistică a Inspectoratului Școlar Timiș. Jumătate din aceştia reuşesc să obţină în primele clase de şcoală medii între 9 şi 10. Totuşi, atunci când intră la liceu, au un mare şoc pentru că notele obţinute sunt mult mai mici, doar cei care sunt conştiincioşi reuşesc să încheie anul şcolar cu medii mari. Potrivit statisticii, în judeţul nostru sunt înscrişi aproape 80.000 de elevi. În ultimii patru ani şcolari, cei mai mulţi elevi din clasele primare au obţinut medii între 9 şi 10. Doar în anul şcolar 2012-2013, din cei 23.500 de elevi de clase I-IV, aproape 14.000 au obţinut cele mai mari medii.

Situaţia se schimbă un pic atunci când elevii trec în şcoala gimnazială. Spre exemplu, în anul şcolar 2009-2010, au fost înscrişi în clasele V-VIII peste 25.000 de elevi, din care 10.000 au încheiat anul cu medii între 7 şi 9. Aşa se întâmplă şi în ceilalţi ani şcolari, când majoritatea elevilor reuşesc să obţină aceste medii. Cea mai mare parte a elevilor înscrişi reuşesc să-şi finalizeze cele opt clase, dar lucrurile se complică atunci când ajung la liceu. Potrivit reprezentanţilor ISJ Timiş, în anul şcolar 2009-2010, din cei 22.000 de elevi înscrişi, doar 12.700 au şi promovat clasa, majoritatea mediilor fiind între 7 şi 9. În anul şcolar 2010-2011, 12.000 din cei 23.000 de copii au trecut clasa, cele mai multe medii, 6.500, au fost între 7 şi 9. La fel se întâmplă şi în ceilalţi ani şcolari.

În judeţul Timiş există şi clase de seral şi profesionale. Aproximativ 5.000 de elevi sunt înscrişi la seral, dintre care doar jumătate reuşesc să şi treacă clasa. Totuşi, în ultimii patru ani, a scăzut numărul celor care s-au înscris la profesională. Dacă în anul şcolar 2009-2010, aveam 2.900 de elevi, în anul şcolar 2012-2013, doar 280 de copii au urmat

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 2 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Știri Constanța azi Accident aviatic grav pe Aeroportul Tuzla! Parașutist inconștient după aterizare

Ziua Constanta acum o ora
Un accident aviatic grav a avut loc astăzi, 12 iulie, la Aeroportul Tuzla, unde un parașutist a fost găsit inconștient după aterizare. La fața locului au fost solicitate o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și un elicopter SMURD Est

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum o ora
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

UPDATE - Donald Trump anunţă tarife vamale de 30% pentru UE, faţă de 10% în prezent: „Am decis să mergem mai departe” / Reacţia Comisiei Europene

News.ro acum 2 ore
Donald Trump a anunţat tarife de 30% la mărfurile din Uniunea Europeană, potrivit Reuters. Bruxelles-ul şi Washingtonul erau în curs de negociere a unui acord comercial pe această temă. Preşedintele SUA a declarat că a „decis să meargă mai departe”.

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum 2 ore
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 2 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Victor Negrescu:”Propun să existe un al patrulea pachet de MĂSURI axat pe simplificare și accesarea oportunităților europene”

Gandul acum 3 ore
Victor Negrescu propune un al patrulea pachet de măsuri axat pe simplificare și accesarea oportunităților europene. Acesta consideră că România are nevoie de un stat puternic, eficient și modernizat. „România are nevoie de un stat puternic, dar efic

Paul Stănescu cere protejarea pensionarilor: „Trebuie să discutăm cine și cât duce povara reducerii deficitului”

Adevarul acum 5 ore
Secretarul General al PSD, Paul Stănescu, a reacționat după ce premierul Ilie Bolojan a prezentat al doilea pachet de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar, spunând că trebuie stabilit în Coaliție cine și cât trebuie să ducă din povara austeri

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

27°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°