Generalul american Joseph Dunford a preluat duminică funcţiile în fruntea coaliţiei ce formează Forţa Internaţională de Asistenţă pentru Securitate (ISAF) condusă de Statele Unite în Afganistan, succedându-i generalului John Allen, informează AFP, citată de Mediafax. Joseph Dunford ar urma să fie, în principiu, ultimul comandant al SUA în cadrul acestui conflict care a durat 11 ani, având în vedere că forţele occidentale se pregătesc să se retragă până la sfârşitul anului 2014.
John Allen, numit în postul de comandant suprem al NATO, a dat asigurări că coaliţia este 'pe calea victoriei'.
Dunford, care şi-a câştigat porecla de 'Joe luptătorul' în timpul războiului din Irak, nu a mai servit până acum niciodată în Afganistan.
Născut în Boston în 1955, generalul a urcat în toate eşaloanele Marinei, forţă de elită a armatei americane care a fost angajată în peste 300 de teatre de operaţii de la crearea sa. După ce a ocupat diferite posturi operaţionale, a devenit numărul doi al Marinei în octombrie 2010.
Aproximativ 67.000 de americani sunt desfăşuraţi în prezent în Afganistan alături de 37.000 de militari ai coaliţiei şi 337.000 de soldaţi şi poliţişti afgani.
Generalul american Joseph Dunford a preluat duminică funcţiile în fruntea coaliţiei ce formează Forţa Internaţională de Asistenţă pentru Securitate (ISAF) condusă de Statele Unite în Afganistan, succedându-i generalului John Allen, informează AFP, citată de Mediafax. Joseph Dunford ar urma să fie, în principiu, ultimul comandant al SUA în cadrul acestui conflict care a durat 11 ani, având în vedere că forţele occidentale se pregătesc să se retragă până la sfârşitul anului 2014.
John Allen, numit în postul de comandant suprem al NATO, a dat asigurări că coaliţia este 'pe calea victoriei'.
Dunford, care şi-a câştigat porecla de 'Joe luptătorul' în timpul războiului din