În ultimul timp românii s-au obisnuit sã celebreze tot felul de sãrbãtori care nu au nici în clin, nici în mânecã si nici mãcar în tiv, cu istoria si traditia lor popularã multimilenarã. Adicã marcheazã niste date si agape prea putin importante si în plus, nãscute târziu de o „traditie” care ducea lipsã de zile marcante pentru a se identifica cu un tãrâm proaspãt cucerit sau cu cineva anume.
Si uite asa, cei mai vechi europeni au ajuns sã „tinã” niste „chestii” inventate în special de cãtre cei mai noi nord-americani.
În România de astãzi Sfântul Valentin, despre care nimeni nu stie în mod sigur cine a fost si cu ce s-a ocupat, este celebrat, probabil din inertie nord-atlanticã, în 14 februarie, pentru cã asa este la modã, de „bon-ton” sau „trendy” si nu în ultimul rând pentru cã un întreg sistem de fãcut bani este multumit de identificarea unui nou prilej de a goli buzunarele si asa goale ale românului de rând.
Dacã în urmã cu ceva ani se cumpãrau cadouri doar cu ocazia unor evenimente bine stabilite, gen Pasti, Crãciun, zile onomastice, 1 sau 8 martie, dupã „Momentul Decembrie 1989”, bugetele familiale sunt subtiate si de cãtre importatele si putin importantele (pentru români) sãrbãtori de genul Halloween, Thank s Giving Day sau St. Valentine`s Day. O fi acum ziua Sfântului Valentin noua sãrbãtoare universalã a dragostei, dar putini mai stiu cã si românii, din vremuri imemoriale, îl au pe Dragobetele lor, celebrat de mii de ani pe 24 februarie, cu câteva zile mai târziu decât noul Dragobete-Valentin serbat pe 14 februarie.
Valentin, mai exact, 3 în 1
Despre noul sãrbãtorit, adicã „unicul” Valentin, Enciclopedia Catolicã sustine cã au existat cel putin trei sfinti martiri care au purtat acest nume. Unul a fost preot la Roma, altul episcop la Interamna (azi Terni), iar despre cel de-al treilea se stie „sigur” cã a fost prin Africa unde a
