O întrebare se repetă obsedant în vremea din urmă: “Când vom ieşi din criză?”… Fără îndoială că, drept răspuns, nu de simple pronosticuri avem nevoie. Deşi de astfel de pronosticuri nu ducem lipsă. Planeta e plină de profeţi. Momentul ieşirii din criză, mai cu seamă, îi incită pe prezicători. Vocile care ne spun când vom ieşi din criză sunt tot mai multe. Şi tot mai diverse. Dar nu fac altceva decât să contureze orizonturi false. Ţara noastră, în acord cu lumea întreagă, are nevoie de strategii, de decizii bune şi de mobilizări de eforturi. Întrebarea corectă ar fi deci nu când ieşim din criză, ci cum ieşim.

A venit timpul ca această întrebare, globală, să fie însoţită de o întrebare locală: cum vom reuşi să trăim altfel? Iată problema. Fiindcă, aşa cum nu putem să ştim când vom ieşi din criză, nu avem cum să ştim în ce zi şi la ce oră va sosi în gara noastră trenul pe care îl aşteptăm şi când va ajunge în gara de destinaţie (unde să fie asigurat un alt nivel de viaţă, ceva mai bun decât cel de azi) fără ca mai întâi trenul cu care vom călători să fie echipat în vederea unor performanţe economice superioare.

Problema numărul unu: bagajele. Fără mai multe investiţii şi mai multe exporturi, fără dezinflaţie, şomaj în scădere, productivitate în urcare, credite cu costuri rezonabile, poftă de consum asociată cu poftă de muncă performantă, nu vom avea creştere economică sănătoasă, singura aducătoare de bunăstare. E inclusă aici şi încheierea cu bune rezultate, în iunie 2013, a actualului acord preventiv cu FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană.

Când spunem acord cu partenerii internaţionali spunem, de fapt, criterii de performanţă. Sunt prea dure? Poate că da. Bine ar fi însă dacă astfel de criterii de performanţă, aşa dure cum sunt, societatea românească şi le-ar impune ea însăşi, chiar fără un acord cu instituţiile financiare internaţ