Descoperirea cărnii de cal în locul celei de vită în lasagna comercializată în Marea Britanie dezvăluie un circuit comercial complex, ce implică mai multe companii şi ţări europene. De aceea, suspiciunile şi acuzaţiile sunt dintre cele mai diverse.
Victime şi călăi deopotrivă
Puse cap la cap, lucrurile arată cam aşa: se dă un producător român – al cărui nume nu se cunoaşte deocamdată – dar despre care Ministerul Agriculturii spune că avea toate autorizaţiile pentru a sacrifica şi cai, dar şi pentru a prepara şi vinde această carne. O companie franceză, Mainon Spanghero, cumpăra carne de la furnizorul din România. După declanşarea scandalului, compania a susţinut că a achiziţionat din ţara noastră carne de vită de „origine Europa“ şi a revândut-o pur şi simplu. Rămâne de stabilit dacă nu cumva francezii ştiau că e vorba de carne de cal, dar au vândut-o drept carne de vită pentru a putea pretinde un preţ mai bun. Oricum, în prima sa reacţie, societatea franceză a anunţat că a fost de bună-credinţă, iar problema ar fi la producătorul român.
Comigel este tot o companie franceză specializată în fabricarea de preparate congelate care a cumpărat carnea românească de la Mainon. Preşedintele general al Comigel, Erick Lehagre, a declarat că a fost sesizat, la începutul lunii februarie, de persoane de pe piaţa britanică în legătură cu o „problemă“ legată de carne, după cum scrie Mediafax.
Findus, ultimul jucător din această complicată poveste, comercializează produse congelate şi deja preparate. Findus a cumpărat lasagna de „carne de vită“ provenită din România şi care era, de fapt, de cal, gata preparată, de la Comigel. Findus se consideră victima unei înşelătorii şi intenţionează să depună plângere.
De altfel, Findus a acuzat furnizorul de carne pentru lasagna, compania franceză Spanghero, că a livrat carne de cal românească cu menţiunea „vită“.