După ce a ţinut în şah pe CS Oşorhei (3-3), ocupanta locului 2 în Liga a IV-a, FC Hidişel, a pus probleme şi Luceafărul Felix în meciul amical disputat sâmbătă pe terenul sintetic de la Baza Tineretului. Puţin a lipsit ca echipa din Hidişel să obţină un rezultat pozitiv şi în compania unei formaţii din liga secundă, care s-a impus in extremis cu 2-1.
Şi de această dată, FC Hidişel a jucat cu multă ambiţie, reuşind să incomodeze serios un adversar cu experienţă competiţională mai mare. Prestaţia bună a hidişelanilor a fost concretizată de Agiurgioaei (53), care a speculat o indecizie a defensivei adverse şi a marcat în poarta goală (1-0). Plusul de pregătire fizică şi experienţa le-a permis "luceferilor" să întoarcă rezultatul spre final. Pe un contraatac, Neaga i-a pasat lui Popescu (72) şi acesta a înscris din apropiere (1-1). FC Hidişel s-a avântat în atac, şi-a creat ocazii, dar a neglijat apărarea şi, cu trei minute înainte de final, a mai primit un gol. Popescu a deviat mingea cu capul pentru Neaga, care l-a surprins pe Szabo cu un şut sub bară de la 14 metri (1-2). Un antrenament util ambelor echipe, încheiat cu o victorie conturată greu pentru Luceafărul la capătul unei confruntări acerbe şi echilibrate. Miercuri, Luceafărul Felix va juca un nou amical, în deplasare, în compania echipei maghiare de liga a III-a FC Termal Gyula, antrenată de orădeanul Paul Popovits jr. În schimb, FC Hidişel va întâlni sâmbătă, tot la Baza Tineretului, pe Poiana Budureasa.
Luceafărul: D. Paul - G. Bogdan, Cura, Cervinschi, A. Achim - Lăscan (20 G. Cornea) - Cr. Jurca, Svarczkopf, Haş, B. Vlad - C. Roşu. În repriza a doua au jucat: Sălăjan - Iovan, Letan, Mintaş, Cornea - Ov. Ghilea - Fl. Neaga, Bundea, Ianc, I. Pantea - Gh. Popescu. Antrenor: Florin Farcaş.
FC Hidişel: Szabo - Crişan, Ciuciu, Cozac, Chira - Beudean, Fărcuţa, Grosu, Dumiter - Buştea, Agiurgioaei. Î