Subiectul taxării microîntreprinderilor revine în forţă. Şi deja nu mai e vorba de o opţiune, şi nici măcar de o alternativă la impozitul pe profit, ci vorbim despre o obligaţie pe care contribuabilii o au începând din luna februarie a acestui an
Se vorbeşte deopotrivă de avantajele şi dezavantajele acestui sistem. „Încotro înclină balanţa?” este zilele acestea un subiect predilect de discuţii în mediul de afaceri, şi nu numai. Pentru că fiecare punct de vedere are meritele sale, aşadar, Guvernul, reprezentanţii din industrie, din domeniul IMM-urilor şi din mediul de consultanţă dezbat în legătură cu care va fi efectul de ansamblu al acestor prevederi din legislaţia fiscală.
Conform Ordonanţei de Guvern nr. 8/2013, publicată pe 23 ianuarie, au fost aduse modificări la Titlul IV1 din Codul fiscal, care reglementează impozitul pe veniturile microîntreprinderilor. Ca un sumar, iată ce se întâmplă de fapt prin aceste modificări:
Din opţional, aşa cum era până acum, impozitul pe veniturile microîntreprinderilor devine obligatoriu începând cu 1 februarie 2013. Plafonul veniturilor până la care o persoană juridică română se poate clasifica drept microîntreprindere scade de la 100.000 euro la 65.000 euro. Cursul de schimb la care se calculează echivalentul în euro este cel de la închiderea exerciţiului financiar precedent. Condiţia privind numărul de salariaţi este eliminată (înainte, microîntreprinderea putea avea de la 1 până la 9 salariaţi), ceea ce extinde în principiu zona de aplicare a acestui impozit: nu mai ţinteşte doar micile afaceri, ci vizează deja angajatorii de dimensiuni chiar şi mai mari.
Prin eliminarea numărului maxim de angajaţi, obligativitatea regimului are consecinţe pentru o sferă mai largă de contribuabili. Cu alte cuvinte: cifra de afaceri din contabilitate este mică, prin urmare nu are importanţă
