Echipa de fotbal Gaz Metan Mediaş aflată în turneu de pregătire în staţiunea turcă Antalya, a disputat deja patru partide de verificare (două dintre acestea cu adversari redutabili), înregistrând trei victorii şi o singură înfrângere. Pregătiţi în prezent de Gheorghe Mulţescu, alb-negri vor să-şi depăşească repede condiţia de echipă care se luptă pentru evitarea retrogradării în eşalonul de elită al fotbalului românesc.
Adept al jocului cvasiofensiv, tehnicianul în vârstă de 61 de ani supranumit “SMURD” a efectuat deja mai multe modificări în privinţa jucătorilor dar şi a sistemului de joc.
Surprinzătoare în acest sens rămâne decizia lui Mulţescu de a-i ţine mai mult pe banca de rezerve pe toţi “copiii de suflet” ai lui Pustai, respectiv Zaharia, Alex Muntean, Markovic, Vitinho şi mai ales Eric de Oliveira.
Cu toate acestea echipa a evoluat din ce în ce mai bine, după victoriile cu 1-0 şi respectiv 20 obtinute în compania a doi adversari din liga a doua rusă, medieşenii impunându-se apoi în partida de vineri cu maghiarii din prima ligă, de la Ujpest FC (scor 2-1). Singurul scurtcircuit l-a înregistrat echipa medieşeană duminică după amiază când a fost învinsă de coreeni de la Pohang Steelers la scor de forfait, 0-3, toate golurile fiind încasate în cea de-a doua repriză a partidei.
Altfel, deşi preşedintele Ioan Horoba anunţa cu mare pompă sosirea în cantonamentul din Turcia a doi jucători de la echipa secundă a clubului lui Berlusconi, AC Milan, acolo au ajuns doar doi cehi, fundaşul Zeman şi atacantul Veverka, cărora se pare că le vor fi oferite angajamente pe o perioadă de cel puţin doi ani, după cum aceleaşi şanse le are şi atacantul clujean Octavian Drăghici.
Trebuie spus că medieşenii vor deschide “balul” returului de campionat în 22 februarie de la ora 20, când vor da piept, în faţa propriilor s