Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ciuvică o are mică

Publicat in Academia Catavencu, duminică 10 februarie 2013 ·

“Aoleo, de unde-i dau eu atâta bănet lui Băsescu? O să ajung, Doamne fereşte, să mă prostituez intelectual pentru banii ăştia!” Leafa, dom’le. La ea mă refeream, nu la chestia aia la care sigur vă gândeaţi voi, obsedaţilor sexual care sunteţi voi obsedaţi. Despre chestia aia n-am nicio idee, e treaba lui cum o are, deşi e previzibil ca, după decizia CEDO de joi, şi chestia respectivă să i se cam fi atrofiat. Dar, repet, eu nu despre alte alea vreau să vorbim aici, ci despre leafă. Am văzut câte mii de euro umflă lunar de la casieria Intact Gâdea, Badea şi Ciutacu. Bani mulţi, fiindcă şi hârtia igienică s-a scumpit al naibii şi la cât mănâncă vuvuzeii ăştia nu le-ajunge un sul pe zi să se şteargă – poate lui Ciutacu să-i ajungă, căci el are suficiente bale în dotare pentru ca guriţa de jurnalist genial şi arogant să-i servească şi drept bideu. Prin comparaţie cu ei, deontologul cu nume de păsărică (ciovică, ciovlică și ciuvică f., pl. – pasăre acvatică, numită și nagîț) are ne-a şoptit nouă o altă păsărică – nu spui ţine, păsărică importantă – o leafă mult mai mică. Este drept, nici nu prestează zilnic, ca ăştia trei, ci doar uneori, la ocazii, când se mai eliberează vreun loc la masa lui Gâdea sau când dă pântecăraia peste vreun invitat. Prin urmare, dacă Ciuvică o are mică – în orice caz mai mică decât a tripletei BCG – se pune întrebarea firească: de unde o să scoată el atâtea mii de euro cât l-a obligat justiţia să-i achite lui Băsescu, după ce l-a upgradat pe preşedinte de la rangul de matroz la ală de securist fără să aducă dovezi? Unii dintre voi o să spună: cum de unde? Se împrumută la Voiculescu! Bine, mă, da’ voi credeţi că Voiculescu chiar e mama râniţilor (adică a ălora care rânesc cocina), chiar e supă populară, să înfulece toţi săracii şi toate sărăciile din el? De unde să mai aibă, săracul mogul bani, dacă tot a dat şi tot a dat? A băgat bani în referen

Articolul in Academia Catavencu >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Andrew Tate scapă de măsura arestului la domiciliu

Mediafax acum 2 ore
Andrew Tate scapă de măsura arestului la domiciliu impusă de instanţa din România. Influencerul celebru se confruntă acum doar cu control judiciar, relatează Reuters.

Disney, dată în judecată fiindcă ar fi plagiat cele două filme din seria „Vaiana”

Mediafax acum 50 minute
Într-un proces care a fost depus vineri, animatorul Buck Woodall susţine că fosta directoare de dezvoltare al Mandeville Films, Jenny Marchick, i-a încălcat drepturile de autor transmiţând în secret către Disney materiale pe care el le-a produs în m

Trump urmează să participe online la Forumul Economic Mondial de la Davos, iar Zelenski în persoană. Ruşii nu au voie la WEF de trei ani

News.ro acum 34 minute
Donald Trump urmează să participe - prin intervenţie video -, la trei zile după învestire, săptămâna viitoare, la 23 ianuarie, la cea de-a 55-a ediţie a Forumului Economic Mondial (WEF) la Davos, în Elveţia, unde preşedintele ucrainean Volodimir Zel

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 2 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 3 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Incendiu la Centrala Cernavodă. În ce situație sunt cele două reactoare nucleare

Ziare.com acum 3 ore
Autorităţile anunţă, marţi, 14 ianuarie, că iese fum de la etajul 1 al unei clădiri administrative din cadrul Centralei nuclearelectrice Cernavodă. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă precizează, însă, că securitatea celor două reactoar

Bătrân omorât în bătaie de fiul vitreg/ L-a lovit cu picioarele în abdomen şi cu o tigaie în cap/ Cauza decesului, şoc septic în urma rupturii traumatice de intestin subţire/ Agresorul a fost arestat

News.ro acum 2 ore
Un bătrân de 71 de ani, din Arad, a fost omorât în bătaie de fiul său vitreg, care l-a lovit cu picioarele în abdomen şi cu o tigaie în cap. Vârstnicul a murit în spital, la cinci zile de la incidentul petrecut la mijlocul lunii decembrie a anului t

Maia Sandu acuză Kremlinul pentru provocarea intenţionată a crizei energetice din Transnistria: „Scopul este clar: escaladarea situaţiei”

HotNews acum 25 minute
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, care a convocat marţi Consiliul Suprem de Securitate al ţării, a acuzat Kremlinul şi compania Gazprom pe care o controlează de provocarea intenţionată a crizei energetice din Transnistria, potrivit News.ro.

Sebastian Burduja, despre schema de compensare şi plafonare în energie: Lucrăm pe mai multe scenarii. Un scenariu este continuarea schemei, aşa cum este ea astăzi, pentru o perioadă limitată de 3-6 luni, în funcţie de situaţia regională

News.ro acum 34 minute
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat marţi, despre schema de compensare şi plafonare în energie că se lucrează pe mai multe scenarii iar un astfel de scenariu este continuarea schemei, aşa cum este ea astăzi, pentru o perioadă limitată

România participă din 2025 cu militari la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO: Am trimis în Slovacia sisteme moderne cu rachete antitanc

HotNews acum 2 ore
România și-a extins prezența începând cu luna ianuarie a anului 2025, cu efective și tehnică militară la încă două grupuri de luptă ale NATO care funcționează în țările aliate de pe Flancul Estic, anunță MApN. Armata română a trimis un detașament an

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-5°/-0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°