Mesajul a fost trimis. Multumesc!

File din istoria județului, la fier vechi

Publicat in Impact in Gorj, luni 11 februarie 2013 ·

Autoritățile dau din umeri, autorii faptei de negăsit

Doi vulturi ce străjuiau de sute de ani peste numele eroilor căzuţi pentru salvarea pământului românesc au dispărut fără urmă în urmă cu mai bine de un an. S-a întâmplat în comunele Berleşti şi Licurici, iar poliţiştii nu au descoperit nici până astăzi autorii. Cele două monumente istorice se află în ograda Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Naţional Gorj, însă, managerul acestei direcţii pare că nu cunoaşte situația și mai mult ce are în grijă.

În comunele Licurici şi Berleşi au stat de pază de sute de ani doi vulturi din bronz ridicaţi în memoria celor căzuţi la datorie. Sărăcia însă sau nemernicia unor persoane rău-voitoare i-a determinat să-i fure şi să-i ducă cel mai probabil la fier vechi. La Licurici, primarul, Liviu Drăgulescu spune că vulturul cântărea aproximativ zece kilograme şi bănuieşte că hoţii au topit vulturul la fier vechi: „Vulturul a fost ridicat în anul 1918 în memoria eroilor căzuţi la datorie. Se află în evidenţa celor de la Patrimoniu, dar când a fost furat noi am sesizat Poliţia şi s-a deschis o anchetă, dar hoţii nu au fost descoperiţi. Probabil că vom lua o hotărâre să-l refacem pentru că stă urât monumentul fără vulturul respectiv. Este o atingere adusă memoriei eroilor noştri, gestul făcut de aceste persoane care l-au furat probabil să-l ducă la fier vechi pentru că avea o greutate de aproape zece kilograme fiind din bronz”, a declarat Liviu Drăgulescu, primarul comunei Licurici.

Aceeaşi situaţie şi la Berleşti

Şi în comuna Berleşti, aceeași situație. Vulturul ce veghea asupra numelor eroilor a dispărut fără urmă. Primarul localităţii este hotărât să refacă monumentul în acest an pentru a şterge din pata neagră adusă de hoţi: „Monumentul are o importanţă istorică, are o valoare sentimentală. Nu ştiu cât au luat hoţii pe acest vultur, pentru că probab

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Guvernul pune la bătaie 2,5 miliarde de lei pentru modernizarea liniei de cale ferată CF București - Giurgiu Nord

Wall-Street.ro acum 24 minute
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a lansat licitaţia publică pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare a liniei CF Bucureşti - Giurgiu Nord Frontieră, lotul 2, investiţie finanţată din Fondul de Coeziune prin Mecanismul European

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum o ora
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 2 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Rusia îl acuză pe premierul Marcel Ciolacu de „imixtiune grosolană” în afacerile Republicii Moldova

Mediafax acum o ora
„Atragem atenţia asupra faptului că astfel de declaraţii provocatoare ale oficialilor români, care reprezintă o imixtiune grosolană în afacerile interne ale Republicii Moldova, rămân fără un răspuns adecvat din partea Chişinăului oficial”, a declara

VIDEO Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat pe un câmp din judeţul Iaşi

HotNews acum 2 ore
Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat, joi după-amiază, pe un câmp din judeţul Iaşi, din cauza unor defecţiuni tehnice. Doi bărbaţi se aflau la bord, dar nu au fost răniţi. Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat pe un câmp din judeţul

Cum au ajuns o casă dintr-un sat din Botoșani să „găzduiască” 7.000 de ucraineni. Autoritățile au anunțat Parchetul și DNA

Adevarul acum o ora
O situație absolut incredibilă a fost înregistrată în comuna Vârful Câmpului din județul Botoșani. Nu mai puțin de 7.000 de ucraineni figurau cu domiciliul la o singură casă din comună. Aceștia au plătit  diverse sume bani unor localnici, pentru a f

Guvernul a aprobat Strategia naţională pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi a discursului instigator la ură 2024-2027

News.ro acum 3 ore
Executivul a adoptat, joi, o hotărâre care aprobă Strategia naţională pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi a discursului instigator la ură 2024-2027 şi înfiinţează Comitetul interministerial de monitorizare

Taxa pentru PARTAJ se reduce / Guvernul a adoptat proiectul pentru REDUCEREA taxelor de timbru

Gandul acum 2 ore
Guvernul a adoptat în ședința de joi proiectul Ministerului Justiției pentru reducerea taxelor de timbru. Este anunțul ministrului Justiției, care precizează că actul normativ va intra în procedură parlamentară, a anunțat Alina Gorghiu, ministrul Ju

Indemnizaţiile pentru adulţii şi copiii cu handicap grav cresc din iunie

Mediafax acum 4 ore
Astfel, coeficientul indemnizaţiei pentru adultul cu handicap grav va creşte de la 70% din ISR la 80%, respectiv de la 463 de lei la 529 de lei, iar nivelul prestaţiei sociale pentru copilul cu handicap grav se va majora de la 60% din ISR la 70%, re

Vremea

București
acum

21°
joi

13°/21°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

28°
joi

13°/28°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

23°
joi

15°/23°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

11°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

10°/23°
Timisoara
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°