China devine lider şi împinge SUA pe locul doi. China a devenit anul trecut ţara cu cele mai mari schimburi comerciale, importuri plus exporturi, din lume, depăşind astfel SUA.
Exporturile şi importurile SUA au totalizat anul trecut 3.820 miliarde de dolari, a anunţat recent Departamentul Comerţului de la Washington. Administraţia vămilor din China a informat în ianuarie că ţara a înregistrat în 2012 schimburi comerciale în valoare de 3.870 de miliarde de dolari. China a avut un surplus comercial de 231,1 miliarde de dolari, iar SUA un deficit de 727,9 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg, transmite Mediafax. Ascensiunea comercială a Chinei oferă celei mai mari economii asiatice o influenţă tot mai mare. Procesul ameninţă cu perturbarea unor blocuri comerciale regionale, pe măsură ce China devine cel mai important parterner comercial pentru ţări între care Germania. Cea mai mare economie din Europa va exporta de două ori mai mult în China decât în Franţa, afirmă Jim O’Neill, preşedinte al diviziei de administrare de active la Goldman Sachs.
Cea mai populată ţară din lume a devenit cel mai mare exportator în 2009, în timp ce SUA rămâne cel mai mare importator, cu 2.280 de miliarde de dolari anul trecut, faţă de 1.820 miliarde de dolari în cazul Chinei.
În pofida datelor privind comerţul, economia americană este încă de peste două ori mai mare decât cea a Chinei, arată datele Băncii Mondiale din 2011. PIB al SUA s-a situat în anul respectiv la 15.000 de miliarde de dolari, iar cel al Chinei la 7.300 de miliarde de dolari.
China devine lider şi împinge SUA pe locul doi. China a devenit anul trecut ţara cu cele mai mari schimburi comerciale, importuri plus exporturi, din lume, depăşind astfel SUA.
Exporturile şi importurile SUA au totalizat anul trecut 3.820 miliarde de dolari, a anunţat recent Departame