O veche fabrică de pâine din zona centrală a Clujului va deveni la sfârşitul lunii februarie un spaţiu dedicat căţărătorilor profesionişti şi amatori.
Centrala de Escaladă este o sală de antrenament care simulează căţărarea pe stâncă, într-un mediu controlat, alături de îndrumători atestaţi şi oameni cu mulţi ani de experienţă în domeniu.
Sala de escaladă, construită la iniţiativa alpinistului clujean Vlad Căpuşan şi a colegilor săi, măsoară circa 300 de metri pătraţi şi a fost renovată în spaţiul unei foste fabrici de pâine.
„Am dezvoltat proiectul ăsta pe mai multe paliere, dar în principal va fi o sală de bouldering, care va fi dezvoltată în două etape. În prima etapă vom deschide 150 de metri pătraţi de panou de escaladă, iar în a doua etapă încă 150”, a declarat Vlad Căpuşan, alpinist.
Spaţiul situat pe strada Horea va mai beneficia de o cafenea şi un pub, o bibliotecă cu o zonă de relaxare, o sală de forţă, un magazin de profil, o sală de proiecţii, dar şi o zonă expoziţională.
Potrivit lui Vlad Căpuşan, spaţiul a găzduit la la începutul anilor ‘90, ‘95 o fabrică de pâine, iar după aceea locul a fost abandonat. În incăperea unde se ridică panoul a fost o centrală termică.
„Noi am încercat cumva aceste ţevi, aceste instalaţii, pentru a avea un design cât mai industrial şi să profităm de aceste motoraşe, de ţevi şi de tot ce a mai rămas”, a spus Vlad Căpuşan.
Inaugurarea Centralei de Escaladă va avea loc în 23 februarie, când este programată o competiţie naţională care va reuni cei mai buni căţărători din toată ţara.