Tare bine mă simt când din vreme-n vreme, oficialii români și unguri își încoardă mușchii fleșcăiți unii la alții, pentru că între două reprize de scuipat peste gard, suflarea de ambele nații e brusc mai bogată, mai ieșită din criză, mai puțin datoare la stat și la bănci, mai sătulă și desigur, mai veselă.
Căci ce altceva te poate smulge din letargie decât un schimb de replici între tăntălăii politici de la Budapesta și cei de la București, între Dumb și Dumber, între Beavis și Buthead ?
Pentru patrioții de duminică, fierbințeala diplomatică a fost un prilej de a-și arăta îngrijorarea față de iminenta anexare a Transilvaniei cu Ținut Secuiesc cu tot și cu cât îngrijorații sunt mai departe geografic de Transilvania și-n concluzie mai habarniști în ceea ce privește relațiile interetnice, cu atât pericolul pierderii unei hălci din țărișoară e mai mare.
Inflamații au fluturat simbolic drapele tricolore, au recitat poezii patriotice. Au evocat atrocitățile horthiste, iar un cetățean din Buzău și-a ieșit din corpul fizic și s-a transpus într-o realitate paralelă când Buzăul era sub ocupație austro-ungară. Un altul din Vaslui a jurat că fusese bătut crunt și maghiarizat forțat, schimbându-i-se numele din Amariei Vasile în Mariska Lajos. Toată țara părea cuprinsă brusc de ocupație, dar cel mai afectat pare să fi fost Bucureștiul, că nu degeaba se spune că peștele de la cap se-mpute.
În vreme ce ai noștri și ai lor aruncau flegme unii spre alții, la Bruxelles, Traian Băsescu într-un act de trădare de patrie, rădea și glumea cu Viktor Orban în loc să-i dea un cap în gură, un uppercut în stomac și să-l înjure de mamă, fapt care a stârnit o mânie patriotică acasă, de nu mai pridideau televiziunile să titreze breaking news pe burtiere!
Contrar așteptărilor politicienilor care au iscat și întreținut ”conflictul”, în ciuda A
