Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cei mai mulţi şomeri din Sălaj au între 40 şi 50 de ani

Publicat in Salajeanul, luni 11 februarie 2013 ·

Potrivit statisticilor AJOFM Sălaj, cei mai mulţi sălăjeni cu statut de şomer au pregătire minimă, vârste cuprinse între 40 şi 50 de ani şi provin din mediul rural.

Rata şomajului la nivelul judeţului Sălaj este într-o continuă creştere. Cel puţin asta reiese din datele furnizate de reprezentanţii AJOFM Sălaj, care arată că la sfârşitul lunii ianuarie 2013, rata şomajului înregistrat la nivelul judeţului Sălaj a fost de 6,69 la sută, numărul total al şomerilor fiind de 7.029 de persoane. Referitor la structura şomajului după nivelul de instruire, datele agenţiei arată că şomerii cu nivel de instruire primar, gimnazial şi profesional constituie ponderea cea mai mare a persoanelor care se adresează agenţiei judeţene pentru ocuparea forţei de muncă în vederea găsirii şi ocupării unui loc de muncă, aceasta fiind de 73 la sută. De asemenea, persoanele cu nivel de instruire liceal şi post-liceal reprezintă 20 la sută din totalul şomerilor, iar cele cu studii universitare abia 7 la sută. Din punct de vedere al structurii şomerilor pe grupe de vârstă datele statistice arată că cei mai mulţi şomeri au vârsta, cuprinsă între 40-50 de ani, categorie urmată de şomerii cu vârste cuprinse între 30-40 de ani, precum şi de şomerii cu vâeste de peste 50 de ani, iar în funcţie de mediul de provenienţă 5.204 şomeri au domiciliul în mediul rural, iar 1.825 au domiciliul în mediul urban. La nivel naţional, rata şomajului a înregistrat, la finele lunii trecute, valoarea de 5,82 la sută, cea mai mare rată a şomajului fiind înregistrată în judeţul Vaslui- 10,99%, iar cea mai mică în judeţul Ilfov – 1.84, judeţul Sălaj situându-se pe locul 19.

Potrivit statisticilor AJOFM Sălaj, cei mai mulţi sălăjeni cu statut de şomer au pregătire minimă, vârste cuprinse între 40 şi 50 de ani şi provin din mediul rural.

Rata şomajului la nivelul judeţului Sălaj este într-o continuă cr

Articolul in Salajeanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Băluţă, după incidentul cu cisterna din Pasajul Unirii: O faptă similară unui atentat terorist. Voi face plângere penală

HotNews acum 19 minute
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a reacționat, vineri, după ce o cisternă încărcată cu GPL s-a oprit noaptea trecută într-una dintre porţile de gabarit ale Pasajului Unirii din Capitală. „Gravitatea incidentului din această seară mă determină s

Pasageri evacuaţi pe aripa unui avion American Airlines după ce motorul a luat foc – VIDEO

HotNews acum 2 ore
Zeci de pasageri au fost nevoiţi să stea pe aripa unui avion American Airlines pe Aeroportul Internaţional din Denver, în timp ce evacuau aeronava după ce unul dintre motoare a luat foc joi seară, degajând un fum gros şi negru în aer, relatează CNN.

Prognoza meteo. Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni

HotNews acum 40 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni și anunță ce temperaturi vor fi în România în intervalul 17 martie 2025 – 14 aprilie 2025. Săptămâna viitoare temperaturile vor fi mai coborâte de

Video Doi bărbați din Botoșani, găsiți morți într-o casă mistuită de flăcări. Incendiul a afectat și adăpostul de animale

Adevarul acum 55 minute
Doi bărbați și-au pierdut viața într-un incendiu care a cuprins o locuință din comuna Mitoc, județul Botoșani, în noaptea de joi spre vineri.

ANM - Săptămâna viitoare sunt prognozate temperaturi mai coborâte decât cele specifice. Apoi, până la jumătatea lui aprilie, temperaturile se vor situa peste cele obişnuite

News.ro acum o ora
Meteorologii prognozează pentru săptămâna viitoare temperaturi mai coborâte decât cele specifice în această perioadă. Din 24 mertie şi până la jumătatea lui aprilie, temperaturile se vor situa peste cele obişnuite. Săptămâna 17.03.2025 – 24.03.2025

Canada depune plângere la OMC împotriva tarifelor impuse de SUA pe oţel şi aluminiu

News.ro acum o ora
Canada a iniţiat o plângere oficială la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) împotriva Statelor Unite, contestând tarifele impuse de administraţia Trump aplicate importurilor de oţel şi aluminiu canadiene, transmite Reuters. Potrivit unui comunic

China, Iranul şi Rusia au deschis la Beijing discuţiile asupra programului nuclear iranian

G4Media acum o ora
Diplomaţi de rang înalt din Rusia, China şi Iran au început, vineri, la Beijing, discuţii cu privire la programul nuclear al Iranului, a informat presa de stat chineză, transmit AFP şI Reuters. „Cele trei părţi au făcut un schimb de opinii cu privir

Doi judecători federali dispun reangajarea temporară a mii de angajaţi concediaţi de administraţia Trump

News.ro acum o ora
Doi judecători federali a decis joi că mii de angajaţi aflaţi în perioadă de probă, concediaţi în masă de administraţia Trump, trebuie să fie reinstalaţi temporar în funcţii, transmite CNN. O ordonanţă temporară emisă de judecătorul senior James Bre

Calendar ortodox, vineri, 14 martie 2025. Sfinții pomeniți în această zi

Ziua Constanta acum 26 minute
În această lună, în ziua a paisprezecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Benedict de Nursia. Cuviosul părintele nostru Benedict, al cărui nume pe latineşte înseamnă "binecuvântatul", era de fel din ţinutul romanilor, din provincia Nursia

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 14 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Vremea

București
acum

13°
vin.

13°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

17°
vin.

14°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

14°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

10°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

11°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°