Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sport pe scurt - 10 februarie

Publicat in Brasovul Tau, duminică 10 februarie 2013 ·

Campioni pe schiuri

Norvegianul Emil Hegle Svendsen şi ucrainianca Olena Pidruşna au câştigat probele de sprint din cadrul Campionatului Mondial de biatlon, care are loc în staţiunea cehă Nove Mesto. Pidruşna, a devenit a doua biatlonistă ucrainiancă după Olena Zubrilova care câştigă o medalie de aur la un Campionat Mondial, după o cursă aproape perfectă. A fost, de asemenea, şi primul succes din carieră pentru biatlonista născută la Ternopil, care a avut o cursă perfectă, fără nicio ratare. Pe locul secund s-a clasat norvegianca Tora Berger, cu o ratare în poligon, care a sosit la o diferenţă de 6,4 secunde faţă de câştigătoare. Locul trei a fost ocupat de o altă biatlonistă din Ucraina, Vita Semerenko, sosită la 22,8 secunde de Pidruşna, după o tragere fără greşeală în poligon. Românca Eva Tofalvi a fost cea mai bine plasată sportivă din ţara noastră, încheind cursa pe locul 31, fără nicio ratare, la un minut şi 30 de secunde de câştigătoare. Reka Ferencz (locul 51, o ratare), Luminiţa Pişcoran (locul 66, trei ratări) şi Orsolya Tofalvi (locul 81, nicio ratare) au încheiat şi ele cursa. Cursa masculină a fost la fel de strânsă. Câştigător a fost norvegianul Emil Hegle Svendsen, care l-a devansat cu 8,1 secunde pe francezul Martin Fourcade, liderul Cupei Mondiale. Ambii biatlonişti au ratat câte o ţintă în cea de-a doua trecere prin poligon. Locul trei a fost extrem de disputat, câştig de cauză având slovenul Jakov Fak, care nu a ratat nicio ţintă şi a venit la 11,2 secunde de Svendsen. Cel mai bine clasat român a fost Ştefan Gavrilă, care după trei ratări a încheiat proba pe locul 55, la 2 minute şi 30 de secunde de norvegian. Cornel Puchianu (locul 75, patru ratări), Remus Faur (locul 76, o ratare) şi Roland Gerbacea (locul 89, două ratări) au încheiat şi ei cursa.

Micuții atleți, la treabă!

Sâmbătă s-a desfăşurat la sala de

Articolul in Brasovul Tau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Autoritatea Electorală sesizează Parchetul în cazul finanțării campaniei electorale a lui Călin Georgescu

HotNews acum 40 minute
Autoritatea Electorală Permanentă sesizează Parchetul și Poliția pentru a verifica modul de finanțare a campaniei electorale a lui Călin Georgescu, care a raportat la AEP zero cheltuieli electorale, a declarat, joi, șeful Autorității Electorale, Ton

Bănci din România, păcălite cu bani falși. 400.000 de dolari, schimbați la bancomate

Ziare.com acum 47 minute
Trei bănci au fost prejudiciate cu 400.000 de dolari, prin încărcarea în bancomate a 4.000 de bancnote falsificate de 100 de dolari, suma fiind ulterior convertită în lei şi retrasă. Două persoane au fost duse la audieri în acest caz. Reprezentanţii

Patru rachete ruseşti vizând o hidrocentrală din Ucraina au survolat nordul R.Moldova,afirmă locuitori din satul Bîrnova

News.ro acum o ora
Patru rachete ruseţti au traversat joi spaţiul aerian al Republicii Moldova, anunţă pe Facebook un fost deputat, Valentin Chilat, un locuitor al saului Bârnova, în raionul Ocniţa (nord), relatează site-ul nordnews.md. Primarul satului Bîrnova, Valer

HARTĂ Cod galben de ninsori în 11 județe. Alertă meteo de vreme rea în restul țării / Prognoza pentru București

HotNews acum o ora
Meteorologii au emis o informare de precipitaţii moderate cantitativ şi intensificări ale vântului, în cea mai mare parte a ţării. 11 județe sunt vizate de o atenţionare cod galben de ninsori, valabilă până sâmbătă dimineaţa. De joi, 28 noiembrie, o

Riscuri majore în 2025: majorarea taxelor, recesiune, dezinformarea și conflictele armate.

Adevarul acum o ora
Principalele riscuri care planează asupra economiei românești pentru 2025 sunt atât economice – majorarea taxelor și recesiune, cât și non-economice - dezinformarea și conflictele armate.

Trendyol își deschide primul depozit din România în decembrie: va avea 250 de angajați

Wall-Street.ro acum o ora
Trendyol, unul dintre cele mai importante marketplace-uri internaționale de e-commerce, anunță deschiderea primului său depozit din România. Cu o suprafață de 50.000 mp, centrul logistic va genera până la 250 de locuri de muncă și va fi operațional

Reuters: Biden pregăteşte un pachet de ajutor pentru armament de 725 de milioane de dolari pentru Ucraina

Mediafax acum 3 ore
Potrivit unui oficial citat de Reuters, administraţia Biden intenţionează să furnizeze o varietate de arme antitanc din stocurile americane pentru a opri înaintarea trupelor ruse, inclusiv mine terestre, drone, rachete Stinger şi muniţie pentru sist

Video Rusia lansează un atac „masiv” cu rachete asupra rețelei energetice a Ucrainei. Sute de mii de oameni fără curent electric

Adevarul acum o ora
Rusia a lansat un atac „masiv” cu rachete asupra infrastructurii energetice a Ucrainei, a declarat ministrul ucrainean al energiei. Herman Halushchenko spune că au fost introduse întreruperi de urgență. Explozii sunt raportate în mai multe orașe din

Vin ninsorile! Meteorologii au emis cod galben în 11 județe. Care sunt zonele vizate

Ziare.com acum 47 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, 28 noiembrie, un cod galben de ninsori, valabil până sâmbătă dimineaţa în zone din 11 judeţe. Nu vom fi ocoliți nici de ploi. Este în vigoare şi o informare de precipitaţii moderate cantitat

Două cereri de anulare a alegerilor prezidenţiale, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 4 ore
Curtea Constituţională a României este aşteptată să decidă joi asupra a două cereri de anulare a primului tur al alegerilor prezidenţiale, depuse de doi competitori electorali, Cristian Terheş şi Sebastian Popescu, clasaţi pe poziţiile 9 şi 12. Cele

Vremea

București
acum

joi

5°/7°
vin.

6°/9°
sâm.

6°/9°
dum.

4°/7°
Iasi
acum

joi

1°/8°
vin.

4°/6°
sâm.

4°/6°
dum.

3°/9°
Constanta
acum

joi

5°/10°
vin.

10°/12°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/8°
Timisoara
acum

joi

6°/10°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°
dum.

4°/9°