Ocupanta poziţiei secunde din liga I, Astra, efectuează al doilea stagiu centralizat de pregătire, în Spania, la Orihuela Costa, locaţie aflată între Alicante şi Murcia. Elevi lui Sinescu, Zanfir, Roşca şi Bărbulescu sunt cazaţi la hotelul "Real Club de Golf Campamor Resort", urmând ca, de luni, să participe la turneul "La Manga Cup 2013".
Lotul de jucători al Astrei cuprinde doar doi portari, după ce Dinu Moldovan a fost declarat "liber de contract", portarul venit de la echipa de tineret a lui Espanol Barcelona plecând de la gruparea lui Ioan Niculae după o jumătate de an în care nu a bifat niciun minut oficial! Astfel, în acest moment, preşedintele Dinu Gheorghe caută să mai transfere un portar, în acest moment, Astra având doar doi goalkeperi la dispoziţie, Silviu Lung jr. şi Geprge Gavrilaş!
Lotul prezent în Spania este format din 23 de jucători, programul echipei, până la startul turneului "La Manga Cup", la care Astra ia parte, începând de luni, fiind compus din câte două antrenamente pe zi, bazate în mod special pe lucrul cu mingea, dar şi o parte legată de pregătirea fizică - în cel de dimineaţă.
Întoarcera echipei din Spania se va face pe data de 21 februarie, cu doar câteva zile înainte de startul în meciurile oficiale, programat pentru Astra pe 25 februarie, contra Viitorului Constanţa.
Începând de luni, Astra va participa la "Manga Cup 2013" - Murcia, unde are programate următoarele partide:
Astra - Lillestrom (Suedia 1) - în 11 februarie
Astra - Aalesund (Norvegia 1) - în 13 februarie
Astra - Valerenga (Norvegia 1) - în 17 februarie
Astra - CSKA Moscova (Rusia 1) - în 19 februarie.
S. Lung jr, Gavrilaş - portari
Bărboianu, Măţel, Găman, Mureşan, Ben Yousef, Melinte, Ben Djemia, J. Morais, A. Giurgiu - fu