Mesajul a fost trimis. Multumesc!

File de istorie - atunci şi acum Cum se numeau, în 1921 şi 1936, principalele străzi ale Constanţei

Publicat in Ziua Constanta, luni 11 februarie 2013 ·

Cum se numeau, cu zeci de ani în urmă, marile străzi şi bulevarde ale Constanţei? Când au început actualele cartiere ale oraşului să prindă contur? Câte dintre denumirile străzilor sunt acum istorie şi câte, din contră, reprezintă legătura dintre trecut şi prezent? Cotidianul ZIUA de Constanţa se află în posesia a două hărţi ale Constanţei. Una de la 1921, cealaltă de la 1936: „1921 - Planul general al oraşului Constanţa ediţia a II-a, după ultimele date oficiale cu cele din urmă parcelări în care s-a (sic) indicat loturile şi careurile, de Ioan Dobrescu, conductor principal - inginer topograf, iunie 1921" şi „1936 - Planul General al municipiului Constanţa cu noua nomenclatură oficială a străzilor, întocmit de Ioan Filoti, conductor de Lucrări Publice, fost şef al Serviciului Tehnic". Vom prezenta, în cele ce urmează, nomenclatorul stradal de la 1921, respectiv de la 1936, precum şi date privind apariţia unor cartiere din Constanţa. „Mircea cel Mare" şi „Carol I" În 1921, printre principalele străzi ale Constanţei figurau strada Mircea cel Mare, actuala stradă Mircea cel Bătrân, şi strada Carol I, actualul bulevard Tomis. Cele două artere sunt şi astăzi printre cele mai importante şi mai circulate din Constanţa. Strada Carol I a avut, în vremea regimului comunist, denumirea de I. V. Stalin. Cel mai lung bulevard era, la vremea respectivă, Regina Maria, actualul bulevard Mamaia. Şi acesta a avut, în timpul sistemului totalitar, o denumire pe măsura vremurilor, anume V. I. Lenin. O întoarcere în timp la 1921 ne arată că, la acel moment, prin Constanţa trecea linia de cale ferată spre actuala staţiune Mamaia. Aceasta fusese inaugurată în 1905 şi transporta turiştii spre Băile Mamaia. Protipendada acelor vremuri obişnuia să-şi petreacă acolo vacanţele de vară. Ceea ce astăzi este cartierul I. C. Brătianu era, în anul despre care vorbim, un sat. Actualul bulevard I. C. B

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu - „Din martie românii vor putea călători în SUA fără vize”

Ziua Constanta acum 54 minute
Românii vor putea călători în SUA fără vize începând cu luna martie, urmând să fie necesară o notificare în platforma ESTA - Electronic System for Travel Authorization. Românii vor putea călători în SUA fără vize începând cu luna martie, urmând să f

„America mexicană, sună bine”. Cum i-a răspuns lui Donald Trump preşedinta Mexicului după ce acesta a spus că vrea să redenumească Golful Mexic în Golful Americii

News.ro acum o ora
Denumirea „Golful Mexic” este recunoscută la nivel internaţional, a declarat miercuri preşedintele mexican Claudia Sheinbaum, ca răspuns la comentariile preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, privind redenumirea sa în „Golful Americii”, relatează

Premierul Groenlandei se întâlneşte cu regele Danemarcei în contextul interesului SUA pentru insulă

BusinessMagazin acum 28 minute
Premierul Groenlandei, Mute Egede, se întâlneşte cu regele Frederik la Copenhaga, după ce Donald Trump şi-a reiterat dorinţa de a adăuga insula Groenlanda teritoriului SUA, anunţă Reuters.

Elevii care învață bine vor putea promova doi ani într-un singur an școlar

Wall-Street.ro acum o ora
Ordinul ministrului Educaţiei pentru aprobarea metodologiei privind promovarea a doi ani de studii într-un an şcolar în învăţământul preuniversitar a fost publicat miercuri în Monitorul Oficial. Elevii capabili de performanţe şcolare înalte pot prom

Merge la închisoare! Daniel Onoriu a fost condamnat cu executare la 2 ani și 6 luni

Cancan acum 38 minute
Daniel Onoriu și-a aflat sentința! Pilotul de raliuri a fost condamnat definitiv la închisoare cu executare, iar judecătorii au decis să îi reducă pedeapsa inițială, cea de 3 ani și 6 luni. Decizia finală a instanței a fost ca acesta să își petreacă

Cum arată Cazinoul din Constanța după renovare: ”La un pas de redeschidere” FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Cazinoul din Constanţa este la "un pas de redeschidere", a anunţat miercuri, 8 ianuarie, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Acesta a precizat că a fost demarat procesul de recepţie la terminarea lucrărilor de reabilitare la această clădirile emble

Fata și băiatul de 15 ani dați dispăruți la Tulcea pe 4 ianuarie au fost găsiți morți pe un câmp

Libertatea acum 4 ore
Este anchetă la Tulcea, după ce o fată și un băiat, dați dispăruți pe 4 ianuarie, au fost găsiți morți pe un câmp. Trupurile neînsuflețite ale celor doi minori au fost descoperite în cariera Bididia, relatează Tulcea Noastră.

Fostul ministru al Educației, Ligia Deca, noul prorector al SNSPA

Ziua Constanta acum 4 ore
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a anunțat miercuri, în urma consultării Senatului univeristății, numirea fostului ministrul al Educației Ligia Deca în funcția de prorector al universității, cu responsabilități în domeni

Un autocar plin cu copii a luat foc în județul Neamț, în dreptul unei stații GPL

Libertatea acum 58 minute
Un incendiu violent a cuprins, miercuri, autocarul în mers, pe E85, în dreptul unei stații GPL din localitatea Tețcani, comuna Gherăești, județul Neamț. În mijlocul de transport se aflau 63 de elevi și șoferul, care s-au autoevacuat, relatează Știri

CFR Cluj anunţă venirea lui Andres Sfaiţ de la Salernitana

News.ro acum 47 minute
CFR Cluj a anunţat, miercuri, că a ajuns la un acord cu Salernitana pentru transferul jucătorului Andres Sfaiţ În vârstă de 20 de ani, atacantul clujean revine în România după mai bine de 10 ani petrecuţi în străinătate, perioadă în care a evoluat a

Vremea

București
acum

11°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/6°
Iasi
acum

mie.

7°/13°
joi

7°/14°
vin.

3°/14°
sâm.

1°/6°
Constanta
acum

mie.

8°/13°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

mie.

7°/13°
joi

5°/13°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/14°
joi

7°/14°
vin.

2°/10°
sâm.

0°/5°