Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Robert Negoiță vrea ”vânători de mașini”

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 11 februarie 2013 ·

Robert Negoiță vrea să fie ridicate mașinile parcate ilegal. Șoferii indisciplinați vor fi nevoiți să achite o taxă de 607 lei, fără TVA, dacă vor să îți recupereze mașina. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU

Serviciul de ridicări auto urmează să fie concesionat unei firme private, pe o perioadă de cinci ani, potrivit studiului de fundamentare care a stat la baza deciziei Consiliului Local Sector 3.

"Serviciul de ridicare, transport, depozitare şi eliberare a vehiculelor/remorcilor staţionate neregulamentar pe partea carosabilă sau pe domeniul public şi/sau privat se realizează pentru creşterea capacităţii de preluare a traficului, îmbunătăţirea condiţiilor de deplasare pentru vehicule şi creşterea gradului de siguranţă a participanţilor la traficul pe drumurile publice, protejarea mediului înconjurător şi pentru disciplinarea deţinătorilor de vehicule", au motivat reprezentanţii administraţiei locale în studiu.

Firma ar urma să ridice cel puțin 20 de maşini pe zi, iar pentru recuperarea uneia va fi percepută o taxă de 607 lei fără TVA, pe lângă amenda pentru parcarea neregulamentară.

Redevență anuală

Din aceşti bani, administraţiei locale îi vor reveni ca redevenţă între 43.700 de lei în primul an şi 48.236 în al V-lea an. Reprezentanţii administraţiei locale nu au putut preciza însă şi începând de când vor fi ridicate din nou maşinile de pe străzile Sectorului 3.

Serviciul de ridicări auto a fost prestat până în aprilie 2011 de către compania Rosal ce aparţine familiei democrat-liberalului Silviu Prigoană. Atunci contractul a expirat şi nu a mai fost reînnoit de administraţia locală.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Furt de proporții la Poșta Română. Cum au fost prinși hoții cu 10 milioane de lei

Adevarul acum 54 minute
Doi bărbați au furat 10 milioane de lei de la sediul central al Poștei Române din Timișoara. Au fost prinși în urma unui control de rutină al polițiștilor, iar unul dintre ei a fost reținut pentru 24 de ore.

Județele aflate sub cod galben de ploi și vânt pe 1 iunie. Cum va fi vremea în București

Adevarul acum 25 minute
Meteorologii au emis duminică o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică pentru 16 județe din țară. În Capitală, vremea se menține caldă, dar sunt posibile ploi în a doua parte a zilei.

Cutremur în dimineața zilei de 1 iunie! Iată megnitudinea seismului

Ziua Constanta acum 3 ore
În dimineața zilei de duminică, 1 iunie 2025, la ora 04:04:15 (ora locală a României), un cutremur slab cu magnitudinea de 3.2 pe scara Richter s-a produs în zona Moldovei, județul Neamț. Seismul a avut loc la o adâncime de 140.0 kilometri, potrivit

Trupul carbonizat al unui copil de 9 ani, găsit de pompieri într-o casă afectată de incendiu dintr-o localitate din judeţul Caraş-Severin

G4Media acum 28 minute
Pompierii au găsit trupul carbonizat al unui copil de 9 ani după ce au stins un incendiu izbucnit la o casă în localitatea Glimboca din judeţul Caraş-Severin, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă mai

Sute de persoane arestate în urma altercațiilor din Paris după victoria PSG în Liga Campionilor

G4Media acum 39 minute
Sute de persoane au fost arestate la Paris în urma ciocnirilor cu poliția, după ce fanii Paris Saint-Germain (PSG) au sărbătorit victoria clubului lor în finala Ligii Campionilor, transmite BBC. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - artic

1 Iunie 2025 – Ziua Copilului. Când a fost menționată pentru prima dată

Ziua Constanta acum 3 ore
Ziua Copilului, sărbătorită în fiecare an pe 1 iunie, este un prilej de bucurie. Ziua Copilului a început în a doua duminică a lunii iunie, în 1857, datorită reverendului Dr. Charles Leonard, pastor al Bisericii Universaliste a Răscumpărătorului din

Rusia: Un tren a deraiat după ce un pod s-a prăbușit peste calea ferată. Cel puțin 7 oameni au murit

Mediafax acum 3 ore
Căile ferate din Rusia au anunțat inițial pe Telegram că prăbușirea podului a fost rezultatul unei „interferențe ilegale în funcționarea transportului”, dar între timp au eliminat postarea. Alexander Bogomaz, guvernatorul regiunii Bryansk, a declara

VIDEO Concursul Miss World 2025 și-a ales câștigătoarea: Opal Suchata Chuangsri / Cine a reprezentat România

HotNews acum 2 ore
Opal Suchata Chuangsri din Thailanda a fost încoronată Miss World, sâmbătă, în India, unde a avut loc concursul internaţional în acest an, transmite News.ro. Chuangsri s-a clasat în fruntea unui grup de 108 concurente la concursul desfăşurat în oraş

Ce mesaj a postat Robert Lupu, cu puțin timp înainte să o împuște MORTAL pe Teodora Marcu. A premeditat totul!

Cancan acum 38 minute
Cu doar câteva ore înainte să o ucidă pe Teodora Marcu, fosta concurentă de la Insula iubirii, Robert Lupu, fostul iubit al tinerei, a pus al cale un plan macabru. Bărbatul de 49 de ani a premediat tot și chiar a lăsat un mesaj în care dă de înțeles

Accident în Orăștie. Patru tineri răniți grav, după ce mașina lor s-a răsturnat

Adevarul acum o ora
Patru tineri, cu vârste între 18 și 22 de ani, au fost răniți duminică dimineață, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat pe o stradă din Orăștie, județul Hunedoara.

Vremea

București
acum

24°
dum.

15°/27°
lun.

17°/28°
mar.

19°/30°
mie.

20°/31°
Iasi
acum

22°
dum.

14°/28°
lun.

14°/28°
mar.

18°/30°
mie.

17°/26°
Constanta
acum

24°
dum.

15°/25°
lun.

18°/24°
mar.

18°/24°
mie.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

12°/28°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

17°/27°
Timisoara
acum

22°
dum.

14°/29°
lun.

16°/29°
mar.

18°/30°
mie.

18°/31°