Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România va prmi asistenţă financiară de peste 300 de milioane de euro

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 11 februarie 2013 ·

Norvegia şi statele Spaţiului Economic European (SEE) vor oferi României, până în anul 2016, suma de 306 milioane de euro sub formă de asistenţă financiară nerambursabilă. Banii vor fi gestionaţi de Ministerul Fondurilor Europene şi sunt destinaţi susţinerii programelor şi proiectelor în sectoare ca protecţia mediului, conservarea patrimoniului cultural, justiţie şi societate civilă. “În timpul discuţiilor, ambasadorul Hovdkinn a menţionat rata mare de absorbţie de 85 la sută în perioada anterioară de finanţare, de până în 2011. Pentru acest interval, România a beneficiat de aproape 100 de milioane de euro în următoarele sectoare-cheie: protecţia mediului, producţie sustenabilă, sănătate şi îngrijirea copilului, patrimoniu cultural şi sectorul ONG. Oficialul norvegian a transmis mesajul beneficiarilor referitor la fondurile norvegiene, respectiv faptul că acestea au fost uşor de accesat şi utilizat şi flexibile”, menţionează Ambasada Norvegiei, într-un comunicat de presă.

Detalii, pe agerpres.ro

Norvegia şi statele Spaţiului Economic European (SEE) vor oferi României, până în anul 2016, suma de 306 milioane de euro sub formă de asistenţă financiară nerambursabilă. Banii vor fi gestionaţi de Ministerul Fondurilor Europene şi sunt destinaţi susţinerii programelor şi proiectelor în sectoare ca protecţia mediului, conservarea patrimoniului cultural, justiţie şi societate civilă. “În timpul discuţiilor, ambasadorul Hovdkinn a menţionat rata mare de absorbţie de 85 la sută în perioada anterioară de finanţare, de până în 2011. Pentru acest interval, România a beneficiat de aproape 100 de milioane de euro în următoarele sectoare-cheie: protecţia mediului, producţie sustenabilă, sănătate şi îngrijirea copilului, patrimoniu cultural şi sectorul ONG. Oficialul norvegian a transmis mesajul beneficiarilor referitor la fondurile norvegiene, respectiv faptul că acest

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FIDELIS de octombrie: Titluri de stat în lei și euro, cu dobânzi neimpozabile de până la 8,20%

HotNews acum o ora
Începând de astăzi, 10 octombrie, până vineri, 17 octombrie, persoanele fizice (rezidente și nerezidente), cu vârsta peste 18 ani, pot subscrie în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei și în euro, a transmis vineri Ministerul Finanțelor. Titlu

Rusia anunță că ar susține candidatura lui Donald Trump la Premiul Nobel pentru Pace

HotNews acum 44 minute
Anunțul a fost făcut pentru agenția de presă Tass de unul dintre consilierii apropiați de Vladimir Putin, Iuri Ușakov, scrie Reuters. Tentativa lui Donald Trump de a deveni al cincilea președinte american premiat cu Nobelul pentru Pace a primit un s

VIDEO Viktor Orban, filmat în timp ce cântă într-un restaurant din Cluj-Napoca. „Noi nu plecăm de aici”

HotNews acum o ora
Premierul ungar Viktor Orban a fost surprins, joi seară, într-un restaurant din Cluj-Napoca, în timp ce cânta un cântec maghiar, alături de mai multe persoane, relatează Cluj24. Orban a ajuns joi seară la Cluj-Napoca pentru a participa, vineri, la C

Alerta de tsunami ridicată în Filipine după cutremurul cu magnitudinea 7,4

Ziua Constanta acum o ora
Centrul de alertă pentru tsunami din Pacific (PTWC) a ridicat vineri alerta de tsunami emisă pentru Filipine, Palau și Indonezia, la câteva ore după ce un cutremur cu magnitudinea 7,4 a lovit sudul Filipinelor. Centrul de alertă pentru tsunami din P

Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

BusinessMagazin acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă, în prognoza valabilă pentru perioada 13 octombrie – 10 noiembrie, că valorile termice se vor situa, în general, în jurul mediilor multianuale, cu abateri uşoare de la normal, iar regimul pluviometric v

Cabinetul israelian ratifică armistiţiul din Gaza şi acordul privind schimbul de ostatici cu Hamas / Ostaticii deţinuţi în Gaza vor fi eliberaţi în decurs de 72 de ore

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Guvernul Israelului a aprobat planul de încetare a focului în Gaza şi de eliberare a ostaticilor, a anunţat biroul prim-ministrului Benjamin Netanyahu într-o declaraţie, ceea ce înseamnă că aermistiţ

Instagram s-ar putea lansa pe TV / ”Dacă comportamentul şi consumul de pe aceste platforme se mută la televizor, atunci trebuie să trecem şi noi la televizor”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Meta ia în calcul dezvoltarea unei aplicaţii de Instagram pentru televizoare, spune şeful platformei Adam Mosseri, transmite News.ro. O posibilă viitoare versiune pentru televizoare a Instagram ar pu

Tentativă de asasinat cu dronă asupra premierului Belgiei. Suspecții au fost reținuți

Ziua Constanta acum 2 ore
Autoritățile federale belgiene au arestat trei tineri suspectați de implicare într-o tentativă de atac terorist asupra unor politicieni, printre care și premierul Bart De Wever. Aceștia au fost reținuți joi dimineață la Anvers și acuzați de tentativ

România a câștigat amicalul cu Republica Moldova

Ziua Constanta acum 10 ore
Echipa națională de fotbal a României a câștigat meciul amical cu Republica Moldova, jucat joi, 9 octombrie 2025, pe Arena Națională din București. Tricolorii s-au impus cu 2-1, prin golurile lui L. Munteanu 12, I. Hagi 44 / I. Radu 38-autogol. Româ

ULTIMA ORĂ Donald Trump pune din nou tunurile pe Europa: Spania „ar trebui dată afară” din NATO – VIDEO

HotNews acum 9 ore
Președintele american Donald Trump a sugerat joi că Alianța Nord-Atlantică (NATO) ar trebui să ia în considerare excluderea Spaniei din rândurile sale, pe fondul unei dispute privind cheltuielile militare insuficiente ale acestei țări din Europa de

Vremea

București
acum

13°
vin.

9°/19°
sâm.

11°/16°
dum.

11°/18°
lun.

12°/19°
Iasi
acum

13°
vin.

11°/17°
sâm.

8°/13°
dum.

8°/15°
lun.

10°/12°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/19°
sâm.

12°/16°
dum.

10°/16°
lun.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

10°/15°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/13°
lun.

9°/13°
Timisoara
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/19°
dum.

11°/19°
lun.

9°/17°