Astăzi, în jurul orei 12, garda de intervenţiei Uricani a fost alertată în urma unui apel la 112, care sesiza un incendiu puternic la o casă particulară din localitatea Câmpu lui Neag. Forţele de intervenţiei s-au deplasat cu 2 autospeciale de lucru cu apă şi spumă, constatând, în momentul sosirii la gospodăria afectată de incendiu, că ardea o casă construită în întregime din lemn, cu acoperiş tot pe structură de lemn, acoperit cu ţiglă. Înaintea sosirii echipajelor de intervenţie, incendiul s-a propagat cu repeziciune, favorizat de elementele de construcţie inflamabile, la întreaga casă cu o suprafaţă de aproximativ 100 de metri patraţi. Pompierii au abordat incendiul cu două dispozitive de stingere, reuşind izolarea şi lichidarea acestuia înainte de a se propaga la locuinţele din vecinătate. Cel mai probabil, incendiul a fost generat de jar sau scântei provenite de la o sobă care prezenta mai multe defecţiuni. Primul material care a ars a fost, se pare, un obiect textil sau uşor inflamabil din imediata apropiere a sobei. Nicio persoană nu a suferit arsuri sau intoxicaţii cu monoxid de carbon.
Astăzi, în jurul orei 12, garda de intervenţiei Uricani a fost alertată în urma unui apel la 112, care sesiza un incendiu puternic la o casă particulară din localitatea Câmpu lui Neag. Forţele de intervenţiei s-au deplasat cu 2 autospeciale de lucru cu apă şi spumă, constatând, în momentul sosirii la gospodăria afectată de incendiu, că ardea o casă construită în întregime din lemn, cu acoperiş tot pe structură de lemn, acoperit cu ţiglă. Înaintea sosirii echipajelor de intervenţie, incendiul s-a propagat cu repeziciune, favorizat de elementele de construcţie inflamabile, la întreaga casă cu o suprafaţă de aproximativ 100 de metri patraţi. Pompierii au abordat incendiul cu două dispozitive de stingere, reuşind izolarea şi lichidarea acestuia înainte de a se pr