Judecătorii Tribunalului Bucureşti sunt aşteptaţi să ia luni o decizie în dosarul „Pixelul Albastru” în care preşedintele Traian Băsescu l-a dat în judecată pe omul de afaceri Dinu Patriciu pentru minciună şi trucarea unor filmări, cerând despăgubiri de 1 leu. În prima instanţă, din 2011, Judecătoria sectorului 1, ia dat câştig de cauză preşedintelui.
În decembrie 2009. preşedintele l-a dat în judecată pe Dinu Patriciu după ce cotidianul Gardianul a dat publicităţii, pe 26 noiembrie 2009, în timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, un material video în care Traian Băsescu pare că loveşte peste faţă un copil, cu ocazia unui miting electoral din 2004.
Traian Băsescu solicită despăgubiri de 1 leu pentru calomnie, şi „minciună şi trucarea unor filmări”. Procesul a început pe 21 aprilie 2010.
În 2011, Judecătoria Sectorului 1 i-a dat câştig de cauză preşedintelui, obligându-l pe Dinu Patriciu să îi plătească daune morale în valoare de 0,5 lei şi obligându-l să publice decizia instanţei în două publicaţii cu tiraj naţionale, în două numere consecutive.
Cuantumul despăgubirii s-a înjumătăţit ca urmare a faptului că firma Best Media, iniţial pârâtă în dosar alături de Dinu Patriciu, a intrat în insolvenţă.