Mass-media din România au fost o minune încă din 22 decembrie 1989 și continuă să fie.

Explozia presei după decembrie 1989 a fost copleșitoare. În mai puțin de trei luni după fuga cuplului Ceaușescu de pe clădirea Comitetului Central al PCR au apărut sute de publicații noi, trusturile de presă scrisă și audiovizuală s-au transformat din temelii, iar jurnalismul a devenit o profesiune de invidiat. Simplul fapt că puteai să scrii fără cenzură a transformat oamenii, în egală măsură publicul și producătorii de presă. Tipografiile (vechi, insuficiente și lente) au fost inundate cu comenzi cărora nu le puteau face față. Au apărut investițiile private în utilaje tipografice. Hârtia de ziar nu se găsea sau era de calitate proastă. Au apărut importatorii de hârtie de ziar, iar singurul producător din România a fost privatizat pe sub mână, ca atâtea altele. Proprietarul însă s-a păcălit, ca să înlocuiești utilajele producătoare de hârtie de ziar îți trebuie o bancă întreagă... Au început lupte pentru o lege a audiovizualului, adoptată destul de repede după scara istoriei, care a oferit tratament egal tuturor celor care aveau ceva de spus în mass-media. Universitățile au majorat numărul de locuri la specialitatea ziaristică – pe vremuri, această specialitate existase o perioadă numai la Academia de partid „Ștefan Gheorghiu“, căci presa era concepută ca un instrument de propagandă, nu de informare. Salariile din presă au crescut. Distribuitorii de presă investeau în camioane, sisteme de împachetare, sisteme de etichetare. Să nu creadă cineva că toate aceste s-au făcut din bani publici. Să nu credeți că din taxele plătite de noi s-a investit vreodată în circulația și transparența informației.

Mass-media au fost două decenii stelele încrederii publicului românesc – după biserică și armată, mass-media din România erau cea mai apreciată instituție, mult peste Parlamen