Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Blaga, ATAC la Ponta: Premierul inventează o nouă temă tare, să abată atenţia publicului

Publicat in Romania TV, luni 11 februarie 2013 ·

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, l-a acuzat luni pe premierul Victor Ponta că inventează "teme după teme" atunci când se află în dificultate, noua temă fiind "ruperea pactului cu preşedintele".

"Ponta nu vine decât să accentueze că nu îl interesează modul în care guvernează ţara, ci propria imagine. Când este în dificultate inventează teme după teme, să abată atenţia publicului (...) Să îşi facă treaba în ţară şi să se apuce de absorbţia fondurilor europene", a declarat Blaga, citat de Mediafax.

Premierul Victor Ponta a afirmat, duminică seara, că acordul de colaborare semnat cu preşedintele Traian Băsescu rămâne în vigoare şi este unul important pentru România deşi consideră că multe dintre elementele din document privind poziţia care trebuie adoptată de România în probleme externe nu mai sunt valabile.

Şeful Guvernului s-a referit astfel la prevederile din acord privind legarea aderării la Schengen de Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) şi bugetul comunitar al României pentru perioada 2014-2020.

"Ce am stabilit în pactul de colaborare nu mai e valabil. Ce am stabilit legat de MCV şi de aderarea la Schengen nu a fost respectat, ce am stabilit să obţinem la Bruxelles nu am obţinut", a spus Ponta, duminică, la România TV.

Întrebat dacă în aceste condiţii consideră că acordul semnat cu Băsescu a fost încălcat, Ponta a răspuns însă negativ, afirmând că acesta rămâne valabil.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că fără transmiterea către guvernele ţărilor UE a unei scrisori semnate de premier şi preşedinţii Camerelor privind aspectele negative din raportul MCV, România are şanse aproape zero privind o decizie de aderare la Schengen în Consiliul JAI din martie.

Premierul Ponta a afirmat însă că preşedintele Traian Băsescu luptă împotriva intereselor României dacă se bate pentru ca decizia din luna martie privind aderarea l

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 42 minute
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 3 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum 57 minute
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 3 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 3 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Stockholm, în Suedia

Ziua Constanta acum 4 ore
Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită, la Stockholm, miercuri, de la ora 18,00, printr-un recital extraordinar de poezie și de muzică clasică dedicat poetului Mihai Eminescu, de la nașterea căruia se împlinesc 175 de ani. Evenimentul, susținut d

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 54 minute
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/6°
Iasi
acum

-1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
vin.

0°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
vin.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°