Premierul Victor Ponta a declarat, luni, înainte de BPN, că protocolul semnat cu preşedintele Traian Băsescu este încă valabil, el arătând că şeful statutului nu a încălcat în vreun fel acordul de colaborare interinstituţională.
Întrebat dacă mai e valabil protocolul cu Traian Băsescu, Ponta a răspuns: “Da, de ce să nu funcţioneze? Nu am spus aşa ceva. Luaţi-vă după gândurile mele, nu după gândurile altcuiva. Eu doar am explicat nişte lucruri, care ţin foarte clar de modul în care România nu a obţinut ceea ce şi-a propus în ceea ce priveşte bugetul 2014-2020 şi de faptul că trebuie să nu cădem exact în capcana pe care cred că şi preşedintele o acuza în urmă cu ceva timp, de a lăsa să fie legat accesul nostru absolut corect şi meritat în Schengen de MCV. Nu a fost acolo un acord că îi păcălim pe oameni şi să spunem că am obţinut mult când nu am obţinut sau că nu mai intrăm în Schengen. Aşa încât lucrurile sunt clare”.
Ponta a precizat, referindu-se la prevederea din acord care cerea politeţe şi decentă în declaraţii, că el a fost “foarte politicos” şi că nu îl interesează dacă preşedintele a procedat similar.
Premierul Victor Ponta a afirmat, duminică seara, că acordul de colaborare semnat cu preşedintele Traian Băsescu rămâne în vigoare şi este unul important pentru România deşi consideră că multe dintre elementele din document privind poziţia care trebuie adoptată de România în probleme externe nu mai sunt valabile.
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, înainte de BPN, că protocolul semnat cu preşedintele Traian Băsescu este încă valabil, el arătând că şeful statutului nu a încălcat în vreun fel acordul de colaborare interinstituţională.
Întrebat dacă mai e valabil protocolul cu Traian Băsescu, Ponta a răspuns: “Da, de ce să nu funcţioneze? Nu am spus aşa ceva. Luaţi-vă după gândurile mele, nu după gândurile altcuiva. Eu doar am expl