Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Licenţierea diluează Liga 1?

Publicat in Exclusiv Gorj, marți 12 februarie 2013 ·

Ieri, la Liga Profesionistă de Fotbal a avut loc Adunarea Generală a LPF. Discuţia principală s-a purtat pe modificarea sistemului competiţional, însă s-a decis ca acesta să fie stabilit în mod natural. Astfel, echipele care nu vor mai lua licenţa vor retrograda, iar Liga 1 ar putea fi formată din 12, 14 sau 16 echipe. „A fost şi preşedintele federaţiei (n.r. – preşedintele FRF, Mircea Sandu) aici, dar nu ştim ce e cu dosarele de licenţiere, cine va trece şi cine nu, şi atunci nu putem vorbi de echipe care să rămână la anul şi să fie altele în primele şapte-opt echipe care să nu primească licenţierea. Ce să facem atunci, nu trebuie să aşteptăm?! La comitetul federal am luat nişte decizii la nivelul ligii a doua şi a treia şi de atunci au dispărut 17 echipe în decurs de câteva luni. Ne gândim la ce e mai rău. Acum vom aştepta să vedem ce se întâmplă cu deciziile de licenţiere”, a spus Dumitru Dragomir, preşedintele LPF.

În perioada 4-31 martie se vor depune documentele pentru licenţiere în vederea sezonului competiţional 2013-2014 de către toate cluburile din Liga I şi cele aflate pe primele locuri în liga a doua cu şanse de promovare. În funcţie de câte echipe vor obţine licenţierea, LPF va stabili structura viitorului sistem competiţional, care poate să aibă 14 echipe, cu play-off şi play-out, 16 echipe sau 18 echipe. Condiţii aspre la licenţiere

Aşa cum în ultimul timp de pe harta Ligii 1 au dispărut echipe cu tradiţie, gen Poli Timişoara sau Universitatea Craiova, este posibil ca transformarea primului eşalon să continue. Este foarte posibil ca la data de 31 martie multe echipe să fie la limită cu obţinerea licenţei, aşa că la vară putem asista la o nouă modificare a Ligii 1.

Preşedintele LPF declara, la finalul anului trecut, că 10-12 echipe doresc schimbarea sistemului competiţional, iar el va propune în următoarea Adunare Generală a ligii ca

Articolul in Exclusiv Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 2 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum o ora
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 3 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 24 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 13 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Bursucu revine pe micile ecrane! Cu ce post TV a semnat fostul prezentator de la Kanal D

Cancan acum 3 ore
Surpriză în televiziune! Bursucu revine pe micile ecrane după o pauză de mai bine de jumătate de an. Prezentatorul și-a dat demisia de la Kanal D la începutul lui 2025, iar de atunci s-a preocupat doar de propriul podcast. Ei bine, acum va putea fi

Trei românce vor fi în semifinale, la Iași, premieră în turneele WTA / Jaqueline Cristian s-a alăturat Soranei Cîrstea şi Irinei Begu

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian (foto) s-a calificat vineri în semifinalele turneului WTA 250 Iaşi Open, acolo unde va juca împotriva Irine Begu. Este pentru prima oară când în semifina

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum o ora
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Vremea

București
acum

21°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
Iasi
acum

17°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
Constanta
acum

22°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

17°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

19°
vin.

13°/26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°