Sindicatele din transporturi vor respinge proiectul propus de Ministerul Transporturilor pentru privatizarea CFR Marfă deoarece consideră că vânzarea pachetului majoritar de acţiuni către un investitor strategic nu va ajuta societatea să se redreseze, a declarat, luni, Iulian Măntescu, preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă. Sursa: ARHIVA EVZ
Cu toată împotrivirea sindicatelor şi chiar dacă Consiliul Economic şi Social, ce se va întruni la ora 13.00, va da un aviz negativ pentru privatizare, în condiţiile în care acesta este unul pur consultativ, Ministerul Transporturilor poate continua cu actuala strategie de privatizare.
„Nu suntem de acord cu forma propusă de privatizare, deoarece considerăm că aceasta nu va duce la redresarea societăţii. Noi credem că soluţia cea mai bună pentru societate ar fi o infuzie de capital care să se ducă direct în conturile societăţii şi astfel să fie redresată compania”, a spus Iulian Măntescu, citat de Agerpres.
De cealaltă parte, reprezentanţii Ministerului Transporturilor susţin că privatizarea pachetului majoritar cu un investitor strategic este singura şansă pentru salvarea societăţii. Totodată, aceştia susţin că, până la finalizarea privatizării şi venirea unui investitor, nu se pune problema unor restructurări a personalului companiei.
Executivul a aprobat miercuri - 6 februarie, în primă lectură, strategia vizând privatizarea companiei CFR Marfă, urmând ca o Hotărâre de Guvern în acest sens să fie adoptată după obţinerea tuturor avizelor necesare. Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat, săptămâna trecută, că în această etapă consultanţii realizează studiul privind „testul investitorului prudent” - utilizat pentru a se decide dacă o investiţie va oferi o rată adecvată a profitului - şi că Ministerul Transporturilor pregăteşte echipa care se va ocupa de privatizarea CFR Marfă, din car