Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Surse: Carnea de cal ajunsă în lasagna din Occident nu provine din România

Publicat in Adevarul, luni 11 februarie 2013 ·

După ce în ultimele zile abatoarele din ţara noastră au fost pusă la zid şi acuzate că au vândut carne de cal pe post de carne de vită, o anchetă internă arată că produsele nu ar proveni din niciun abator autorizat România.

Autorităţile române au deschis o anchetă în urma acuzaţiilor că unul dintre abatoarele din România ar fi responsabil pentru carnea de cal ajunsă pe rafturile din Occident. Surse din rândul anchetei arată însă că respectiva carne de cal care a ajuns în lasagna, pe post de carne de vită nu este din România.

Abatoarele din România neagă orice implicare Unul dintre abatoarele vehiculate ca ar fi responsabile de comercializarea cărnii este cel din Ucea, al companiei Carmolimp. Reprezentanţii firmei neagă orice implicare în acest scandal şi au dovezi în acest sens. „Grupul Carmolimp se delimitează net de scandalul cărnii de cal comercializată drept carne de vită. Precizăm că produsele din carne de cal sunt comercializate doar la export, niciodată pe teritoriul României si că ele sunt considerate specialităţi. Pe tot parcursul anului 2012, Grupul Carmolimp nici măcar nu a exportat carne de vită în spaţiul UE şi nu are contracte comerciale cu Franţa, cu Grupul Spanghero sau cu firma Comigel. Acuzaţiile firmei franceze asupra Romaniei, în general, sunt ingrijorătoare şi pot fi catalogate doar ca un atac fără precedent asupra industriei de carne româneşti. Considerăm că, în decursul ultimilor ani, Romania şi-a demonstrat atât buna credinţă şi responsabilitatea, cât şi buna calitate de partener al firmelor din spaţiul Uniunii Europene. Avem o Autoritate Sanitar Veterinara care funcţionează, suntem bine adaptaţi la toate normele europene şi în sfârşit putem spune că, la acest capitol, firmele româneşti sunt competitive. Considerăm, aşadar, că este ruşinos ca o firma franceză, care a procesat carne de cal în loc de carne de vită - o faptă abominab

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prima întâlnire a lui Nicușor Dan cu un oficial european, de la alegerea sa ca președinte

HotNews acum 3 ore
Președintele ales se va întâlni miercuri seară cu președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, au confirmat surse politice pentru HotNews. Ulterior, și Parlamentul European a confirmat, într-un comunicat de presă, că Metsola va avea o „întâln

CCR anunță când va analiza contestația lui George Simion pentru anularea alegerilor prezidențiale

HotNews acum o ora
Curtea Constituțională a României (CCR) a anunțat miercuri, într-un comunicat de presă, că cererea liderului AUR, George Simion, în care acesta a solicitat anularea celui de-al doilea tur al alegerilor prezindețiale, va fi dezbătută într-o ședință d

Ilie Bolojan despre alegeri: Au fost desfăşurate în bune condiţii

Mediafax acum 2 ore
Declaraţiile au fost făcute miercuri în cadrul unei conferinţe de presă convocate pentru prezentarea bilanţului de 100 de zile la Palatul Cotroceni. Potrivit preşedintelui interimar căruia i se finalizează mandatul, alegerile au fost bine organizate

AEP- Alegerile prezidențiale din 2025 s-au desfășurat în condiții de corectitudine și transparență deplină

Ziua Constanta acum o ora
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează publicul cu privire la faptul că întregul proces electoral pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 s-a desfășurat într-un climat de integritate, corectitudine și transparență și atrage

Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump

HotNews acum 3 ore
Președintele ales Nicușor Dan i-a scris miercuri președintelui american Donald Trump, pe rețeaua X, un mesaj în care i-a mulțumit pentru „angajamentul față de relația dintre România și Statele Unite”, precum și pentru numirea noului ambasador al SUA

Ordinul pentru furtul tezaurului dacic din muzeul Drents „a venit din România” / Ce spun sursele citate de o investigație a postului RTL din Olanda

HotNews acum 8 ore
Ordinul pentru furtul coifului de la Cotofenesti din muzeul olandez Drents a venit din lumea interlopă românească, susține o investigație a postului RTL Nieuws. Clientul a dorit sp folosească valorosul coif de aur și brățările ca material de negocie

Bolojan: Avem, trebuie să recunoaştem, o criză bugetară şi cu cât luăm măsuri mai repede pentru a rezolva această criză, cu atât evităm o posibilă criză economică / Trebuie să reducem cheltuielile ineficiente, pentru a nu mai risipi banii

News.ro acum o ora
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat, miercuri, că suntem într-o situaţie în care avem, trebuie să recunoaştem, o criză bugetară şi cu cât luăm măsuri mai repede pentru a rezolva această criză bugetară, cu atât evităm o posibilă criză econ

Vaccinarea gratuită împotriva HPV, extinsă până la vârsta de 26 de ani. Legea a fost aprobată de Parlament

HotNews acum 3 ore
Vaccinarea gratuită împotriva HPV urmează să fie extinsă până la vârsta de 26 de ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Un proiect de lege în acest sens, inițiat de doi parlamentari PNL, a fost aprobat miercuri de Camera Deputaților, în cali

VIDEO Ilie Bolojan, la întrebarea HotNews: „Consider că sumele care sunt alocate partidelor politice pot fi reduse în perioada următoare, dar mai ales reglementate”

HotNews acum 2 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost întrebat de reporterul HotNews despre subvențiile încasate de partide de la bugetul de stat și dacă se gândește să ceară Parlamentului limitarea banilor cheltuiți ca publicitate electorală, mi

Biroul lui Macron, implicat într-un scandal major legat de apa minerală Perrier / Pestlé Waters, care deține marca, ar fi făcut presiuni asupra unor persoane apropiate preşedintelui francez pentru a face posibilă vânzarea apei minerale, chiar dacă aceasta ocolea reglementările stricte din Franţa

G4Media acum o ora
Marca emblematică franceză de apă minerală Perrier, deţinută de Nestlé Waters, se află în centrul unui scandal care ameninţă să se extindă şi să atingă cele mai înalte niveluri ale guvernului, scrie publicația POLITICO, citată de News.ro. Susține G4

Vremea

București
acum

24°
mie.

10°/24°
joi

11°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

15°/25°
Iasi
acum

23°
mie.

9°/23°
joi

12°/25°
vin.

12°/25°
sâm.

13°/16°
Constanta
acum

19°
mie.

12°/19°
joi

12°/19°
vin.

14°/18°
sâm.

16°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

7°/21°
joi

9°/21°
vin.

12°/19°
sâm.

9°/14°
Timisoara
acum

20°
mie.

12°/21°
joi

12°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

9°/14°