Profesorul de matematică Mircea Lascu, cel care a organizat, în staţiunea prahoveană Buşteni, o tabără pentru elevii olimpici în care o tânără de 13 ani a murit după ce a căzut de la etaj a fost pus sub urmărire penală, el fiind acuzat de omor din culpă.
Potrivit şefului Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia, procurorul Iulian Văduvan, anchetatorii au început urmărirea penală împotriva profesorului care a organizat tabăra din staţiunea Buşteni în care o elevă de 13 ani şi-a pierdut viaţa. Tânăra care a căzut de la etaj a fost găsită cu hipotermie severă după ce a stat câteva ore în ger. Procurorul Iulian Văduvan a precizat că profesorul care a organizat tabăra este urmărit penal pentru infracţiunea de ucidere din culpă. Organizatorul taberei pentru elevii olimpici în care o tânără de 13 ani a murit este profesorul Mircea Lascu, cadru didactic pensionar care are o asociaţie prin care îi sprijină pe elevii olimpici la matematică. Lascu organiza de două ori pe an tabere la care participau copii de la clasa a VII-a până la clasa a X-a, programul acestora incluzând şase ore de matematică zilnic. Pentru tabăra organizată în luna ianuarie în staţiunea Buşteni părinţii elevilor plătiseră 1.500 de lei pentru fiecare copil. La începutul lunii ianuarie, o adolescentă de 13 ani, elevă în clasa a VII-a la Şcoala nr. 56 “Jose Marti” din Bucureşti, care se afla în tabără la Buşteni, a fost găsită în apropierea zidului vilei unde era cazată, în comă profundă şi şoc hipotermic, cu o temperatură a corpului de 19,5 grade.
Fata, despre care medicii spun că avea politraumatisme ca urmare a căderii de la înălţime, a fost transportată la spitalul din Sinaia. La scurt timp după ce a fost adusă la spital, eleva a făcut stop cardio-respirator, medicii reuşind să-i repornească inima după câteva ore de masaj cardiac extern. Timp de câteva ore inima fetei a bătut si