DNA cere interdicţie de a părăsi ţara în cazul celor opt oameni din fotbalul românesc judecaţi în dosarul transferurilor de jucători motivând, printre altele, că aceştia au început să înstrăineze bunurile pe care le deţin sau să facă cereri de intrare în insolvenţă a cluburilor de fotbal.
"Pedepsele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, cuantumul acestora şi atitudinea vehementă a inculpaţilor faţă de instanţa de judecată care a dispus pe baza probelor cauzei condamnarea lor impun luarea măsurii preventive faţă de aceştia, în vederea asigurării participării acestora la procedura judecării recursului, asigurându-se astfel împiedicarea sustragerii inculpaţilor de la judecată ori tergiversarea acesteia", se arată în documentul depus luni la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, la primul termen din recursul făcut de cei opt oameni de fobal în dosarul transferurilor de jucători.
DNA a precizat că nu a putut cere o astfel de măsură la Curtea de Apel Bucureşti în faza judecării apelului pentru că la acel moment ei fuseseră achitaţi de prima instanţă şi legea permite formularea unei astfel de solicitări odată cu condamnarea după faza apelului.
Totodată, DNA mai arată că "inculpaţii Borcea, fraţii Becali şi Neţoiu au atacat în media judecătorii cauzei, proferând mai multe acuzaţii grave la adresa acestora, aspect care demonstrează tendinţa de nerespectare a autorităţii judiciare şi dispreţ la adresa actului de justiţie".
Un alt motiv invocat de DNA este acela că unii dintre oamenii de fotbal, respectiv Gheorghe Copos, Jean Pădureanu şi Cristian Borcea, au început să înstrăineze o parte din bunurile lor şi acţiunile deţinut la diferite societăţi comerciale sau să formuleze cereri de intrare în insolvenţă a cluburilor de fotbal, aspect de natură a îngreuna recuperare prejudiciului produs în cauză şi a