Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România va primi asistenţă financiară de peste 300 milioane euro din partea Norvegiei şi a statelor SEE

Publicat in Glasul Aradului, luni 11 februarie 2013 ·

România va primi, până în 2016, suma de 306 milioane de euro sub formă de asistenţă financiară nerambursabilă din partea Norvegiei şi a statelor Spaţiului Economic European (SEE), bani ce vor fi gestionaţi de Ministerul Fondurilor Europene, potrivit Ambasadei norvegiene la Bucureşti.

Subiectul a fost discutat luni de ambasadorul Norvegiei la Bucureşti, Oystein Hovdkinn, şi ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Banii sunt destinaţi susţinerii programelor şi proiectelor în sectoare ca protecţia mediului, conservarea patrimoniului cultural, justiţie şi societate civilă.

Aceste programe vor fi lansate în decursul acestui an iar administrarea acestor grantului a fost încredinţată Ministerului Fondurilor Europene, precizează sursa citată.

“În timpul discuţiilor, ambasadorul Hovdkinn a menţionat rata mare de absorbţie de 85 la sută în perioada anterioară de finanţare, de până în 2011. Pentru acest interval, România a beneficiat de aproape 100 de milioane de euro în următoarele sectoare-cheie: protecţia mediului, producţie sustenabilă, sănătate şi îngrijirea copilului, patrimoniu cultural şi sectorul ONG. Oficialul norvegian a transmis mesajul beneficiarilor referitor la fondurile norvegiene, respectiv faptul că acestea au fost uşor de accesat şi utilizat şi flexibile”, menţionează Ambasada Norvegiei, într-un comunicat de presă.

Teodorovici a declarat că intenţia autorităţilor române este de a lua toate măsurile pentru a accelera ritmul de implementare şi implicit de a majora rata de absorbţie în actuala perioadă de finanţare.

De asemenea, ministrul Fondurilor Europene a subliniat că vor fi depuse eforturi pentru aprobarea, în cel mai scurt timp, a cadrului legal privind gestionarea financiară a fondurilor alocate prin cele două mecanisme pentru perioada de finanţare 2009-2014.

Prin Acordul pentru Spaţiul Economic European

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum o ora
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Încă o lună de arest pentru mercenarii lui Potra / Liderul grupării este de negăsit / „Statul român face toate demersurile pentru a pune în aplicare un mandat de arestare”

G4Media acum 51 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra, transmite Agerpres. Ur

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum o ora
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 3 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 5 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 4 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Ministrul de Interne: Criminalul din Mureș a fost ajutat să scape, inclusiv de victimă

Mediafax acum 4 ore
Ministrul Afacerilor Interne a oferit, miercuri, explicații despre felul în care suspectul a reușit să scape urmăririi, în ciuda eforturilor masive de căutare. „Cauza principală pentru care el a scăpat de urmărire a fost aceea că a fost sprijinit, a

Doi adolescenţi de 17 ani s-au electrocutat în triajul gării Târgu Neamţ după ce s-au urcat pe un vagon de marfă pentru a face o fotografie / Ei au fost transportaţi la spital

News.ro acum o ora
Doi adolescenţi în vârstă de 17 ani au ajuns la spital după ce s-au electrocutat în zona triajului gării Târgu Neamţ. Poliţiştii au stabilit că cei doi s-au urcat pe un vagon pentru a face o fotografie.

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

22°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°