Pietonii au fost în atenţia poliţiştilor săptămâna trecută, când oamenii legii au desfăşurat o acţiune pe linie de pietoni, iar rezultatele arată că această categorie de participanţi la trafic nu ţine cont de nicio regulă de circulaţie. Într-o singură zi, poliţiştii au amendat 115 pietoni, care au fost depistaţi în timp ce traversau strada neregulamentar. Luaţi la întrebări, aceştia au căutat tot felul de scuze, în speranţa că-i vor convinge pe oamenii legii să nu-i amendeze.
Oamenii legii nu au fost impresionaţi de rugăminţile şi scuzele pietonilor, în condiţiile în care aceştia sunt tot mai des implicaţi în accidente rutiere. Anul trecut, principala cauză care a stat la baza producerii multor accidente de circulaţie, soldate cu pierderi de vieţi omeneşti, a fost traversarea neregulamentară. Poliţiştii spun că scopul acţiunilor pe care le derulează nu este acela de a aplica amenzi, ci de a-i face pe oameni să înţeleagă că trebuie să respecte regulile de circulaţie, deoarece doar aşa nu vor fi implicaţi în evenimente nedorite. Unii înţeleg, alţii nu.
În timpul acţiunii de săptămâna trecută, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Focşani şi colegii lor de la Ordine Publică au avut o dispută cu un bărbat care a traversat strada neregulamentar şi care nu a vrut nici să se legitimeze. Când i-a văzut pe poliţişti, pietonul a luat-o la fugă, fiind prins în zona Forţelor de Muncă. Omul a început să le reproşeze poliţiştilor că l-au băgat cu forţa în maşină, dar la sediul Poliţiei a recunoscut că a greşit şi s-a rugat de poliţişti să-i dea doar avertisment, lucru care nu a fost posibil.
Poliţiştii spun că traversarea drumului public, ca pieton, se face numai prin locurile marcate ori/şi semnalizate cu indicatoare, iar în localităţile în care acestea lipsesc pe la colţul străzii, după ce s-au asigurat că pot traversa în siguranţă.