Omul de afaceri, Dinel Staicu, arestat în dosarul Transgaz va fi pus în libertate în urma unei sentinţe date de judecătorii Tribunalului Bucureşti. Magistraţii au respins recursul procurorilor DNA împotriva unei decizii similare date de Judecătoria Sectorului 2.
Instanţa a decis eliberarea din arest preventiv a fostului preşedinte al Societăţii de Investiţii Financiare Oltenia, Dinel Staicu, judecat pentru fraudarea patrimoniului SC Transgaz SA Mediaş cu peste 11 milioane de euro. Judecătoria sectorului 2 Bucureşti a dispus, miercuri, înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului Nuţu (fost Staicu) Dinel cu măsura obligării de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea instanţei de judecată.
"Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la instanţa de judecată de câte ori este chemat; b) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea, conform programului stabilit de acesta şi ori de câte ori este chemat; c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei; d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme; e) să nu se apropie de celelalte părţi, de experţii desemnaţi de instanţă sau martorii din cauză şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect", a stabilit instanţa. Următorul termen de judecată a fost stabilit pentru 6 martie.
Acuzaţiile DNA
În noiembrie 2007, preşedintele Societăţii de Investiţii Financiare Oltenia, Dinel Staicu, a fost trimis în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie, într-un dosar privind fraudarea patrimoniului SC Transgaz SA Mediaş cu peste 11 milioane de euro.
În acest dosar au mai fost trimişi în judecată Aurel Gabriel Coconea - fost director general al SNTGN Transgaz SA Mediaş, Cornel Teodor Volintiru - fost director general al SC Sironex SA Craiova, Carme