1283 de foşti elevi ai Colegiului "George Coşbuc" şi persoane interesate de drepturile omului au semnat o scrisoare de susţinere a profesoarei de limba engleză Roxana Marin şi a liceului anchetat de Inspectoratul Şcolar Bucureşti, se arată într-un comunicat al organizaţiei Romani CRISS, remis redacţiei.
Ei s-au declarat "consternaţi" că liceul este anchetat pentru că, în cadrul orelor, s-au organizat o serie de evenimente menite să promoveze drepturile omului, printre care urma să fie şi o paradă gay.
Semnatarii scrisorii atrag atenţia că liceul "George Coşbuc" s-a evidenţiat prin crearea unui spaţiu de gândire liberă şi că autorităţile nu ar trebui să ancheteze persoane şi instituţii pentru promovarea anti-discriminării.
"Pe lângă calitatea deosebită a actului educaţional oferit, Colegiul Naţional Bilingv "George Cosbuc” s-a evidenţiat prin crearea unui spaţiu de gândire liberă. Ne bucurăm să constatăm că spiritul liceului nostru se păstrează peste generaţii. Atragem atenţia Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, precum şi Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti asupra faptului că acţiuni precum «Luna istoriei LGBT» sau Gay Pride sunt de natură să promoveze egalitatea în drepturi şi promovează principii pe care orice tânăr cetăţean al unei societăţi democratice ar trebui să şi le însuşească. Semnatarii suntem consternaţi că MECTS şi ISMB au anunţat că vor derula o «anchetă» cu privire la un demers care nu este altceva decât o expresie firească a statului de drept. Protestăm vehement faţă de faptul că instituţiile amintite înţeleg să ancheteze o persoană sau o instituţie pentru promovarea principiilor de drepturile omului şi anti-discriminare", se arată în scrisoarea deschisă, remisă redacţiei.
Totodată, semnatarii cer Ministerului Educaţiei să ia atitudine faţă de această anchetă, întrucât chiar în programa şc