Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sindicatele au renunţat la acţiunile în instanţă pentru sporurile cedate ilegal, de teama unor anchete penale

Publicat in Gorj Domino, marți 12 februarie 2013 ·

Peste 1,9 milioane de lei este suma totală pe care o vor primi salariaţii fostului Complex Energetic Rovinari după ce liderii de sindicat au fost de acord cu administraţia companiei energetice şi le-au tăiat unele drepturi, în martie 2011. La finele anului trecut, conducerea Complexului Energetic Oltenia a avizat favorabil propunerea sindicatelor de stingere a litigiilor, care au fost generate de această măsură, pe cale amiabilă, urmând ca salariaţii să primească banii în trei tranşe.

Unele surse din sistemul energetic afirmă că îngăduinţa sindicatelor a fost determinată de faptul că sumele exorbitante pe care compania energetică ar fi urmat să le plătească drept cheltuieli de judecată puteau fi reţinute ca prejudiciu în cazul unor reclamaţii penale îndreptate împotriva iniţiatorilor acţiunilor în instanţă.

Tribunalul Gorj a dejucat planul „devoratorilor” de cheltuieli de judecată

Complexul Energetic Oltenia a fost chemat în judecată de către Sindicatul Minerul EMC Rovinari Pinoasa precum şi de unii salariaţi pentru a fi obligat la plata unor drepturi băneşti reprezentând sporul la salariu pentru munca prestată în zilele de sâmbătă şi duminică, pe o perioadă de zece luni din anul 2011. Această situaţie a fost cauzată de un Act Adiţional la Contractul Colectiv de Muncă al fostului CE Rovinari, prin care liderii de sindicat Marin Golea, Constantin Mitrescu, Filip Cioplea şi alţii de comun acord cu administraţia companiei din acea vreme, reprezentată de directorul Tiberiu Trotea, au renunţat la unele sporuri în intervalul martie-decembrie 2011.

După o perioadă, pe rolul Tribunalului Gorj au fost înregistrate 14 dosare a câte 100 de petenţi fiecare, un dosar cu 46 de petenţi, aceştia fiind, culmea, reprezentaţi de Sindicatul „Minerul” Rovinari, şi alte 71 de dosare în care salariaţii au formulat cereri individuale, având ca obiect sporul

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 4 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 10 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Bilanţul dezastrului din Texas a crescut la 59 de morţi. Sunt căutate în continuare 11 fete din tabăra luată de viitură / Papa Leon transmite condoleanţe

News.ro acum 8 ore
Cel puţin 59 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit în inundaţiile din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, relatează CNN. În timp ce apele se retrag din zonele indundate din centrul Texasului, echipele de salvare continuă s

Horoscop 7 iulie 2025. Vești despre carieră pentru Gemeni, iar Peștii trebuie să fie atenți la decizii

Mediafax acum 3 ore
Horoscop 7 iulie – Berbec Este o zi bună pentru introspecție și clarificarea unor aspecte financiare importante. O abordare calmă și atentă te ajută să eviți conflictele impulsive. Horoscop 7 iulie – Taur Din punct de vedere financiar, ești pe un te

Vremea

București
acum

26°
lun.

25°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/28°
Iasi
acum

22°
lun.

22°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
joi

15°/25°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

18°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

22°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°
joi

12°/21°