Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Democraţia interlopilor sau interlopii democraţiei?

Publicat in Adevarul, luni 11 februarie 2013 ·

Un clan mafiot a furat mercedesul lui Jiji Becali. Jiji a dat un telefon şi a aflat făptaşii. Bodigarzii i-au alergat cu maşinile şi i-au adus, bătuţi măr, în faţa lui Jiji. Acesta le-a făcut morală şi le-a dat drumul. Acum Jiji este judecat pentru lipsire de libertate. Noi ce părere avem? Eu îl condamn! Ne-a dovedit, încă o dată, că trăieşte în aceeaşi lume cu toţi politicienii noştri: a clanurilor şi a interlopilor. Ce om mai judecă raţional în momentul în care descoperă că i s-a furat maşina? Care dintre noi ar alege să scrie declaraţii în secţia de poliţie, dacă ar avea posibilitatea să îl facă ghem pe tâlhar? Eu, unul, nu! ~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~ Legea nu te obligă să stai momâie când ai plăcerea să te întâlneşti cu tâlharul. Un amic de-al meu, în tramvai fiind, a văzut cum o femeie a îndrăznit să bage de seamă cum îi cotrobăia prin geantă un membru al minorităţii infracţionale; femeia a primit o binemeritată palmă peste faţă, spre deliciul găştii complete de patru minoritari, care au coborât veseli la primul stop. Amicul meu a procedat exact ca Jiji, dar la nivel individual: a coborât după ei, le-a cerut să se lase puţin lipsiţi de libertate şi a folosit disproporţionat picioarele. Dar poliţia a ajuns repede şi a apucat să-l salveze pe unul. Ceilalţi trei priveau cerul. Şi totuşi, amicului meu i-am zis Bravo!, pe când lui Jiji, nu! ~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~ Primul motiv ar fi că, în situaţia lui Jiji, amicul meu nu ar şti la ce număr să sune ca să afle cine i-a furat maşina. Ar suna ca fraierul la 112. Eu nu înţeleg cum cineva atât de îndepărtat de lumea infracţională ca un politician, sau om de afaceri, cum este Jiji, sau cineva la nivelul mărunt al bodigarzilor săi, poate lua aşa de repede legătura cu interlopi de clasă Mercedes. Clasa acestor indivizi nu e dată de faptul că fură un merţan, pentru că tot o maşină e, ci de puterea pe care o au să n

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a primit azi o veste URIAȘĂ de la Comisia Europeană cu privire la Schengen: „Urmează decizia oficială”

Gazeta Sporturilor acum 46 minute
Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a anunțat că România va aparține pe deplin spațiului Schengen.

Ciolacu a discutat cu Viktor Orban România va reuși o aderare completă la Schengen de la 1 ianuarie 2025

Ziua Constanta acum o ora
Începând cu data de 1 ianuarie, România și Ungaria vor intra împreună în spațiul Schengen, începând cu prima zi a anului viitor. Din 31 martie, România și Bulgaria au intrat în spațiul Schengen doar cu frontierele aeriene și maritime. De la 1 ianuar

Înșelătorii online în numele ANAF. Avertisment pentru toți contribuabilii: ignorați sau ștergeți aceste mesaje!

Botosani News acum 21 minute
ANAF avertizează cu privire la o serie de mesaje false transmise în numele instituției. Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa

UPDATE Circulaţia pe Autostrada A1, închisă de vineri dimineaţă, între nodurile rutiere Boiţa şi Cisnădie, judeţul Sibiu, din cauza vântului puternic care viscolea zăpada, a fost reluată

News.ro acum 29 minute
Circulaţia rutieră pe Autostrada A1, închisă, vineri dimineaţă, între nodurile rutiere Boiţa şi Cisnădie, din judeţul Sibiu, din cauza vântului puternic care viscolea zăpada din apropierea carosabilului, a fost reluată, informează Centrul Infotrafic

Orban: Conform planurilor, de la 1 ianuarie voi putea conduce până la Bucureşti fără vreun control

Mediafax acum o ora
România şi Bulgaria sunt pregătite pentru aderarea la Schengen. Decizia finală va fi luată la Bruxelles pe 12 decembrie. Premierul Ungariei: Libera circulaţie între Budapesta şi Bucureşti ar putea începe din 1 ianuarie.

Alegeri Prezidențiale 2024 18.008.480 de alegători, înscrişi în listele electorale permanente

Ziua Constanta acum 35 minute
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) aduce la cunoștința opiniei publice situația numărului de alegători valabil pentru alegerea Președintelui României din data de 24 noiembrie 2024. Numărul total al alegătorilor înscriși în listele electorale p

Beijingul anunță că românii vor putea călători fără viză în China

HotNews acum 26 minute
China îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, începând cu 30 noiembrie 2024 şi până la 31 decembrie 2025, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la

Condițiile prin care persoanele asigurate beneficiază de servicii de prevenție şi monitorizare a bolilor grave. Anunțul CNAS

Ziare.com acum 2 ore
Persoanele asigurate pot beneficia gratuit de servicii de prevenţie, de depistare, confirmare şi monitorizare a bolilor grave decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a informat, vineri, 22 noiembrie Casa Naţională de Asigurări de Săn

Schimb dur de replici Rareș Bogdan – Traian Băsescu: „A avut mereu problema Elenelor” / „Tata m-a învăţat să mă bat numai cu bărbaţi”

HotNews acum 42 minute
Fostul președinte Traian Băsescu îi răspunde tăios liderului PNL, Rareș Bogdan, după ce acesta l-a atacat pentru susținerea Elenei Lasconi la prezidențiale. „Sufocat de grandomanie şi neputinţă, Rareş Bogdan apelează la ultimul resort al laşului: mi

APEL DE SELECȚIE – M6/6B – Crearea infrastructurii sociale pentru populaţia rurală – EURI

Gazeta de Maramures acum o ora
Asociația GAL Valea Someşului anunţă lansarea în perioada 25.11.2024-04.12.2024 a primei sesiuni de cereri de proiecte din anul 2024 pentru Măsura M6/6B – Crearea infrastructurii sociale pentru populaţia rurală. Data lansării apelului de selecție:

Vremea

București
acum

vin.

3°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

11°
vin.

4°/16°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/4°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°