Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Două doctoriţe, trimise în judecată pentru decesul unei paciente

Publicat in Monitorul de Cluj, luni 11 februarie 2013 ·

Două doctoriţe au fost deferite justiţiei de către procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică ai parchetului instanţei supreme, pentru decesul unei paciente care fusese supusă unei operaţii de cezariană, în urma căreia a suferit o hemoragie internă, nedepistată la timp de medici.

Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a doctoriţelor Ana Maria Cezara Bucur şi Monica Dumitraşcu, pentru ucidere din culpă, informează Biroul de presă al Ministerului Public.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în 11 octombrie 2007, inculpata Ana-Maria Cezara Bucur, în calitate de medic primar de obstetrică ginecologie, "a efectuat o manoperă chirurgicală defectuoasă asupra victimei I.N. (40 de ani), în cursul unei operaţii de cezariană, constând în faptul că nu a suturat un vas de sânge de calibru important ce a avut drept consecinţă o hemoragie internă, împrejurare ce a condus la decesul victimei".

Totodată, arată sursa citată, Monica Dumitraşcu, medic specialist ATI în cadrul aceluiaşi spital, fiind de gardă la data când i s-a efectuat victimei operaţia cezariană, nu a asigurat urmărirea postoperatorie a acesteia, care era internată în salonul ATI, aflat în directa supraveghere a inculpatei, astfel că hemoragia internă nu a fost detectată, fapt pentru care nici nu s-a intervenit pentru salvarea pacientei, care a sângerat până a decedat.

Raportul medico-legal de necropsie întocmit în cauză a concluzionat că "între complicaţia hemoragică survenită postoperator, nediagnosticată şi netratată în timp util şi cauza medicală a decesului există legătură directă de cauzalitate".

Două doctoriţe au fost deferite justiţiei de către procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalis

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Sănătăţii: „TVA-ul la medicamente va rămâne la valoarea minimală / Sporul pentru condiţii vătămătoare la personalul TESA va scădea”

Gandul acum o ora
„Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului”, a declarat duminică ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, într-o intervenție la Digi24. „Putem să împărţim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe reţet

Traficul pe Transfăgărăşan, blocat de maşinile parcate pe marginea drumului

HotNews acum 20 minute
Traficul rutier pe DN 7C – Transfăgărăşan este blocat duminică după-amiază din cauza aglomerării cauzate de parcarea maşinilor pe marginea părţii carosabile, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu. În fiecare vară, DN 7C – Transfăg

STUDIU: Pandemia de Covid-19 a avut un impact mai mare asupra sănătăţii femeilor decât a bărbaţilor

G4Media acum 47 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pandemia de Covid-19 a avut un impact mai puternic asupra sănătăţii femeilor decât asupra bărbaţilor, a constatat un studiu realizat de Universitatea din Aberdeen (Scoţia, Marea Britanie), transmite

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum 5 ore
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 5 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Analiză: Industria jocurilor de noroc în genunchi, piaţa neagră explodează

Ziarul Financiar acum 3 ore
România continuă ofensiva fiscală asupra industriei jocurilor de noroc, propunând o nouă serie de majorări de taxe, cu scopul declarat de a creşte veniturile la buget cu până la 30%. În realitate însă, măsurile riscă să îngenuncheze definitiv piaţa

Preşedintele ÎCCJ, de Ziua Justiţiei: Rămâne pentru mine inexplicabilă apetenţa manifestată uneori în spaţiul public în a stimula societatea împotriva justiţiei

News.ro acum o ora
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina-Alina Corbu, face referire, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, la „momentul dificil” pe care românii îl parcurg, dar şi la atitudini care au ca scop „slăbirea justiţiei prin diminu

Incidente la meciul FCSB – CFR Cluj: Petarde, suspiciuni de droguri şi sancţiuni

Mediafax acum 5 ore
În urma finalei Supercupa României, dintre FCSB şi CFR Cluj, jandarmii au întocmit un act de constatare privind folosirea de materiale pirotehnice, care a fost transmis Poliţiei Capitalei pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale. A

Un polițist aflat în timpul liber a prins un tânăr dat în urmărire naţională, care era cercetat în zece dosare penale

Adevarul acum 30 minute
Un tânăr, în vârstă de 20 de ani, care era dat în urmărire națională, fiind cunoscut de polițiștii din Dâmbovița din cauza numeroaselor dosare penale deschise pe numele său, a fost prins de un polițist aflat în timpul liber.

Un nou mandat de arestare cerut pentru fostul președinte din Coreea de Sud. Lista acuzațiilor se lungește

HotNews acum o ora
Un consiliu special însărcinat să ancheteze asupra legii marţiale impuse pentru scurt timp în decembrie în Coreea de Sud a cerut din nou duminică un nou mandat de arestare împotriva fostului preşedinte Yoon Suk Yeol, informează AFP şi Reuters, citat

Vremea

București
acum

35°
dum.

20°/35°
lun.

24°/38°
mar.

22°/38°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

33°
dum.

19°/34°
lun.

20°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/36°
Constanta
acum

31°
dum.

19°/31°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
dum.

15°/32°
lun.

18°/37°
mar.

17°/35°
mie.

15°/23°
Timisoara
acum

36°
dum.

17°/36°
lun.

19°/41°
mar.

18°/39°
mie.

12°/18°