Medicii de la Casa Austria au salvat mâna unei femei, după ce i-a fost tăiată de un circular. În ciuda momentului şocant, femeia nu a intrat în panică, ci a făcut tot ce i-a stat în putinţă să îşi salveze braţul. Şi a reuşit.
Şi-a salvat mâna datorită prezenţei de spirit
Medicii de la Clinica de Chirurgie Plastică şi Reparatorie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Timişoara au salvat mâna unei femei în vârstă de 44 de ani, în pofida riscurilor pe care le implică acest tip de intervenţie. Maria Iga, din Bihor, a ajuns la Timişoara cu elicopterul, la opt ore după un accident în urma căruia putea rămâne cu un handicap fizic pe viaţă. „Eram cu tata acasă, iar el tăia cu circularul. M-am dus şi eu să ajut, dar mâna dreaptă mi-a alunecat şi mi-a tăiat-o”. Femeia a dat dovadă de o tărie de caracter extraordinară.“Primul gând a fost să caut mâna, nu mi-am pierdut cunoştinţa deloc. Mi-am pus braţul într-o pungă şi l-am băgat în zăpadă, apoi am sunat repede la 112”, a povestit, cu lacrimi în ochi, femeia.
Bihoreanca a fost operată în 9 ianuarie de către o echipă de medici condusă de dr. Vladislav Gyebnar, medic specialist în chirurgie plastică şi reparatorie. Intervenţia a durat 13 ore, timp în care specialiştii şi-au pus în practică toată priceperea pentru a replanta mâna care a fost amputată de la mijlocul palmei. “Circularul i-a smuls în jur de 1,5 centimetri din vasele de sânge şi a fost destul de greu să replantăm mâna. Succesul unei astfel de operaţii depinde de primul ajutor care i se acordă, de dimensiunea segmentului amputat şi de centrul medical care efectuează operaţia chirugicală. A trebuit să refacem circulaţia sângelui. Din fericire, corpul a acceptat mâna”, declară dr. Vladislav Gyebnar.
Cea mai dificilă parte a intervenţiei, spun medicii, a fost reconstituirea scheletului osos, însă şi “repararea” tendo