Jurnaliştii radiodifuzorului public britanic BBC vor intra în grevă luni, 18 februarie, după ce vineri, 15 februarie, aceştia vor opri parţial producţia de ştiri în semn de protest faţă de decizia conducerii companiei de a concedia o parte dintre angajaţi, în vederea reducerii costurilor.
Anunţul a fost făcut luni de reprezentanţii The National Union of Journalists (NUJ - Uniunea Naţională a Jurnaliştilor, n.r.), care reprezintă jurnaliştii în Marea Britanie, informează guardian.co.uk.
Jurnaliştii BBC, membri ai NUJ, au votat pentru declanşarea grevei în cazul în care conducerea corporaţiei media britanice nu va accepta să pună capăt concendierilor şi să redistribuie în cadrul companiei angajaţii ale căror posturi prezintă cele mai mari riscuri să fie desfiinţate.
În cazul în care negocierile nu se vor finaliza într-un mod favorabil pentru angajaţii BBC, sute de jurnalişti vor intra, vineri, 15 februarie, în grevă perlată (grevă în care angajaţii opresc sau încetinesc lucrul la o anumită fază a producţiei, n.r.). Greva perlată va fi urmată de o grevă generală prevăzută a se desfăşura luni, 18 februarie.
Mai multe posturi din structura grupului BBC ar urma să fie desfiinţate până la sfârşitul lunii martie, printre acestea aflându-se mai multe locuri de muncă de la Divizia naţională de ştiri a BBC, BBC Scotland şi BBC Radio 5 Live.
Michelle Stanistreet, secretar general al NUJ, a criticat planul de restructurare anunţat de BBC. De asemenea, potrivit lui Michelle Stanistreet, concedierile anunţate de BBC nu sunt necesare.
De cealaltă parte, un purtător de cuvânt al BBC a spus că este "dezamagit" de acţiunile de protest anunţate de NUJ. Purtătorul de cuvânt al BBC a mai spus că reprezentanţii companiei poartă discuţii cu reprezentanţii NUJ şi speră că disputa va fi rezolvată în urma negocierilor.
În cazul concretizării grev