Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Episcopul Bercea, despre demisia papei: "o dovadă de curaj şi responsabilitate"

Publicat in Bihoreanul, luni 11 februarie 2013 ·

După ce papa Benedict al XVI-lea a anunţat, luni, că demisionează, episcopul greco-catolic de Oradea a salutat gestul său.

"Decizia Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea de a renunţa la Scaunul Petrin este o surpriză pentru noi toţi. Este o dovadă de curaj şi responsabilitate de care Sfântul Părinte, conştient de limitele sale fizice, a dat dovadă", a declarat PS Virgil Bercea, conform unui comunicat transmis de biroul de presă al Episcopiei.

După cum se ştie, papa Benedict XVI a anunţat, în timpul unei slujbe, că demisionează şi că va renunţa la funcţie din 28 februarie, pe motiv că nu mai are "forţele" necesare pentru a conduce Biserica Catolică din cauza vârstei sale, de 85 de ani, anunţându-şi demisia pentru 28 februarie.

"După ce mi-am analizat conştiinţa în faţa Domnului, în diverse rânduri, am ajuns la certitudinea că forţele mele, din cauza vârstei mele avansate, nu mai sunt apte pentru exercitarea într-un mod adecvat a ministerului petrinian", a declarat Papa în latină, în timpul consistoriului de la Vatican, potrivit traducerii în franceză realizată de Vatican ulterior.

"Papa a anunţat că va renunţa la ministerul său la ora 20.00 (21.00 ora României), la 28 februarie. Atunci va începe perioada «sede vacante» (locul vacant)", a precizat purtătorul de cuvânt Federico Lombardi, într-un anunţ fără precedent în istoria Bisericii Catolice, potrivit Mediafax

Benedict al XVI-lea, în latină Benedictus PP. XVI, (n. Joseph Alois Ratzinger, 16 aprilie 1927, Marktl am Inn, Bavaria) este actualul papă al Bisericii Catolice, ales la 19 aprilie 2005 în urma Conclavului din 2005, ca succesor al papei Ioan Paul al II-lea, potrivit Wikipedia.

În acelaşi timp are funcţia de episcop al Romei şi suveran al statului Vatican. Este al 265-lea papă în istoria Bisericii Romano-Catolice şi primul papă german după 482 de ani (ultimul papă german

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șoferul care s-a urcat pe cabina TIR-ului și a blocat traficul rutier pe Autostrada A1, în semn de protest, reținut. Alți 13 pietoni au fost amendați

Ziua Constanta acum 35 minute
Șoferul, în vârstă de 33 de ani, care a blocat traficul rutier în semn de protest, la data de 20 iulie 2025, pe Autostrada A1, pe sensul Pitești - București, la kilometrul 19, a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, pentru împiedicarea sau în

66,2% dintre români cred că Nicolae CEAUȘESCU a fost un lider bun. Semnal de alarmă tras de sociologul Remus Ștefureac

Gandul acum 29 minute
INSCOP Research a realizat, în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Comunist (IICCMER), cea mai amplă cercetare sociologică dedicată nostalgiei după comunism, care va fi publicată mâine, transmite dire

„Îi spulberăm” » Gigi Becali, în extaz după ce a aflat adversara FCSB-ului: „Nu sunt de talia noastră”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Gigi Becali (67 de ani), finanțatorul de la , a reacționat după ce a aflat preliminar al Ligii Campionilor. Campioana en-titre din Superliga, dacă trece de dubla cu Shkendija, va juca apoi cu învingătoarea dintre Shelbourne, din Irlanda, și , din Az

„Executat” de Rădoi de la Craiova, Andrei Ivan a reacționat pe Internet: „Cu durere, nu pentru că așa mi-am dorit”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Veste-șoc în Superliga! în cursul zilei de luni. Atacantul a publicat un mesaj pe rețelele de socializare la câteva minute după anunțul clubului. Ivan Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar știu un lucru: indiferent unde voi merge, voi purta cu mine, m

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum 3 ore
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

România a avut cel mai mare deficit guvernamental din UE în primul trimestru, 7,5% din PIB, potrivit unei analize Eurostat

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Deficitul guvernamental ajustat sezonier a scăzut, atât în Uniunea Europeană cât şi în zona euro, în primul trimestru al acestui an, comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut, o tendinţă simil

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum 4 ore
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

VIDEO George Simion, la o terasă în Cipru în timpul protestelor de duminică / Întrebat ce se mai poate face azi în România, liderul AUR răspunde: „Azi, nimic. Nu sunt șanse. E mai cald ca în Cipru” / „Poporul țipă, iar el e la șpriț în Cipru”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul partidului extremist AUR, George Simion, a discutat duminică, la o terasă din Cipru, despre problemele din țară, alături de un grup de susținători. Între timp, la București, câteva sute de si

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 4 ore
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

Amenzi de 1,8 milioane de lei după controale la gropile de gunoi din țară: unde sunt cele mai mari bombe ecologice

Adevarul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat că, în urma controalelor făcute la gropile de gunoi, reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu au dat amenzi în valoare de 1,8 milioane de lei.

Vremea

București
acum

35°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

30°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

32°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°