În fine, pactul de coabitare a fost rupt. La propriu, de către Traian Băsescu şi la modul declarativ, de către Victor Ponta. Consecinţele acestui document şi-au făcut, însă, efectul. Şi efectul lor va persista. Acum, când respectiva înţelegere nu mai funcţionează, ar fi cred util să-i evaluăm atât costurile, cât şi câştigurile. Cu ce s-a ales românul în urma pactului de coabitare încheiat la ceas de seara, la Cotroceni, între un guvernator care a uzurpat funcţia de preşedinte şi un lider USL aflat între două mandate de premier?
Pactul de coabitare denunţat astazi de ambii semnatari a fost un document fără valoare juridică. În sensul că nimeni nu se putea duce cu hârtia la tribunal pentru că, invocându-i conţinutul, să-l penalizeze pe celălalt pentru că a utilizat cuvântul “porc” sau cuvântul “pisoi”. Cu toate astea, documentul a avut o valoare politică. Din această perspectivă, el şi-a produs efectele. Atât în ţară, cât şi în străinătate. Iar efectele persistă. Care sunt acestea?
Semnarea documentului a fost făcută într-un moment în care USL nu era chiar cu sacii în căruţă. În sensul că nu se cunoşteau rezultatele alegerilor. Optimiştii, printre care m-am numărat în mod constant, estimau faptul că USL va obţine peste 60 la sută din mandatele din Parlament. Au fost aproape 70 la sută. Dar scepticii se temeau de un scor strâns. Ceva în jurul cifrei de 50 la sută. În aceste condiţii, Traian Băsescu, instalat cu forţă la Cotroceni de câţiva birocraţi şi de câţiva populari europeni, ar fi putut să prelungească, într-un mod extrem de periculos, criza politică. Refuzând să nominalizeze un premier USL. Şi ar fi putut face fel de fel de combinaţii care ar fi făcut inutil votul cetăţenilor. Pe de altă parte, graţie denunţurilor calomnioase din ţară dar şi obtuzităţii unor birocraţi europeni, la care, evident, s-a adăugat şi jocul politic interesat a
