Stocul modern de spaţii comerciale în Capitală este estimat, la sfârşitul anului 2012, la 830.000 metri pătraţi, în timp ce restul ţării contribuie cu 1,53 milioane metri pătraţi, conform unui raport al companiei Jones Lang LaSalle, remis AGERPRES.
În trimestrul IV din 2012 cei mai activi dezvoltatori au fost operatorii de hypermarket-uri. Astfel, în Bucureşti, au avut loc trei deschideri de proiecte de acest gen - Auchan City în Giuleşti (dezvoltat de Immochan), Cora în Şoseaua Alexandriei (dezvoltat de Cora) şi Kaufland pe Şoseaua Mihai Bravu (dezvoltat de Intercora). La scara naţională, au fost inaugurate două centre comerciale - Ploieşti Shopping City (dezvoltat de Carrefour Property şi NEPI) şi Cora Bacău (dezvoltat de Cora). Retailerii internaţionali cu prezenţă directă pe piaţa românească îşi continuă agresiv extinderea la nivel naţional, din dorinţa de a beneficia de spaţiile comerciale prime comercializate în condiţii financiare atractive cu scopul de a-şi creşte cota de piaţă, apreciază Jones Lang LaSalle.
Unii dintre cei mai activi retaileri sunt cei din domeniul alimentar precum Mega Image, Profi şi Carrefour, care-şi extind reţeaua cu noile concepte de magazine tip supermarket, dar şi retailer-ii din domeniul confecţiilor precum H&M, C&A, Inditex, Takko şi Deichmann. Retailerii locali care operează în sistem de franchiză sau sub propriile branduri sunt în continuare prevăzători şi se concentrează doar pe centrele comerciale performante. Este de menţionat că în anul 2012 a crescut decalajul dintre cererea pentru spaţiile prime şi cele secundare, din centrele comerciale mai slab performante. În T4 din 2012 cea mai importantă tranzacţie de pe piaţa de retail a fost preluarea reţelei de hypermarketuri real de către Auchan. Tranzacţia de pe piaţa locală reprezintă o parte din înţelegerea globală, care implică 91 de unităţi din Po