Procurorii DNA au început urmărirea penală împotriva directorului de cabinet al ministrului Muncii, Iuliana Coruţ, aceasta fiind acuzată că a primit mită pentru a permite unui bărbat să intre în posesia subiectelor la examenul pentru ocuparea funcţiei de consilier pentru afaceri europene în cadrul Direcţiei Generale Autoritatea de Management pentru POSDRU. În acelaşi dosar, mai este urmărit penal un consilier de la cabinetul ministrului Muncii, precum şi alte trei persoane.
Potrivit unui comunicat de presă al DNA, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au început urmărirea penală faţă de CORUŢ IULIANA, director la cabinetul ministrului din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (la data faptelor), în sarcina căreia s-au reţinut următoarele infracţiuni:
- luare de mită
- instigare la infracţiunea de permitere a accesului unei persoane neautorizate la informaţii care nu sunt destinate publicităţii
- instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial,
De asemenea, s-a început urmărirea penală faţă de:
MĂNUCEANU PAULA, consilier la cabinetul ministrului din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (la data faptelor), în sarcina căreia s-au reţinut următoarele infracţiuni:
- permitere a accesului unei persoane neautorizate la informaţii care nu sunt destinate publicităţii,
- abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial,
- instigare la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale,
- uz de fals şi sustragere de înscrisuri,
DUMITRIU SIMONA, funcţionar public în cadrul unei autorităţi naţionale, în sarcina căreia s