Scris de Gavril Nutiu - Antrenorul oaspeţilor, Vladimir Arnautovic a fost, fireşte, foarte jovial la conferinţa de presă de după meci, lăudând jocul elevilor săi.
„Azi (vineri – n.r.) am jucat aşa cum ar trebui să jucăm mereu, aproape de potenţialul nostru. Echipa a respectat ceea ce am stabilit şi s-a apărat foarte bine, primind numai circa 70 de puncte pe terenul liderei, care se află de altfel în mod meritat pe primul loc. Oradea a părut puţin speriată în faţa noastră, nu ştiu care este motivul, poate presiunea primului loc sau teama de a nu pierde. Burlacu a avut o prestaţie foarte bună, ca un adevărat căpitan. Ne-au mers foarte bine şuturile de la distanţă, deşi nu l-am avut în teren pe Timmermanis, dar colegii săi l-au suplinit cu brio”, a afirmat Dado Arnautovic.
De cealaltă parte, Cristian Achim era marcat de înfrângere. „Ne-a bătut astăzi (vineri, n.r.) o echipă superioară din toate punctele de vedere. Ploieştiul a prins o zi foarte bună, le-a ieşit aproape tot. Din nou, ca şi la Timişoara, am avut ghinionul de a întâlni o echipă cu un procentaj fabulos la aruncările de trei puncte, Ploieştiul a avut acum 67 la sută. Numai nouă ni se poate întâmpla aşa ceva! Nu fac o tragedie din această înfrângere, pentru mine tragedie este faptul că băieţii nu respectă anumite principii ale jocului nostru. Apărarea a funcţionat slab, am făcut greşeli pe care nu le facem de obicei. În plus, în astfel de jocuri este nevoie de un plus de agresivitate, care nouă ne-a lipsit. Regret mult că nu am putut să oferim o victorie minunatului nostru public”, a spus Achim.„Obiectivul nostru este clasarea pe locurile unu-opt”
Antrenorul Cristian Achim a reamintit la conferinţa de presă că obiectivul fixat pentru echipă în acest sezon îl reprezintă clasarea pe unul din locurile unu-opt. „Doresc să reamintesc din nou, cu riscul de a deveni agasant, că obiectivul nostru este