Îndrăgostiţii din Târgu Jiu vor avea parte de o serie de surprize, de Valentine's Day, oferite de către municipalitate. În cursul zilei de joi, cele mai frumoase declaraţii de dragoste vor fi premiate în cadrul unor emisiuni matinale la posturile de radio locale. Premiile oferite vor consta în: 5 torturi de la Cofetăria „Dacia”, 5 cine romantice la Restaurantul „Debarcader”, 6 bonuri valorice la Pizzeria „Dolce Vita” şi 3 bonuri valorice la Pizzeria „Perugia” – un bon valoric conţine două pizza şi două băuturi răcoritoare. De asemenea, între orele 16.00-18.00, târgujienii vor fi invitaţi la filmul „Declaraţie de dragoste”, oferit de Cinematograful „Sergiu Nicolascu”. Intrarea se va face numai pe bază de invitaţie, care poate fi ridicată de la Centrul de Informare a Cetăţenilor din cadrul Primăriei Târgu Jiu.
Iubitorii muzicii de promenadă pot asculta Fanfara „Armonia”, între orele 17.00-18.00, la Foişorul din Parcul Central. A doua zi după Valentine's Day, târgujienii vor fi aşteptaţi la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” unde se va juca piesa „Tache, Ianche şi Cadâr”, de Victor Ion Popa, în regia lui Marian Negrescu. Intrarea se va face tot pe bază de invitaţii oferite de Primăria Târgu Jiu. Şi de Dragobete, autorităţile vor pregăti un program special. Pe lângă „Nunta de aur”, municipalitatea se va ocupa de organizarea unui spectacol de muzică populară la Poarta Sărutului ce va susţinut de către artiştii Ansamblului „Doina Gorjului”.
Îndrăgostiţii din Târgu Jiu vor avea parte de o serie de surprize, de Valentine's Day, oferite de către municipalitate. În cursul zilei de joi, cele mai frumoase declaraţii de dragoste vor fi premiate în cadrul unor emisiuni matinale la posturile de radio locale. Premiile oferite vor consta în: 5 torturi de la Cofetăria „Dacia”, 5 cine romantice la Restaurantul „Debarcader”, 6 bonuri valorice la Pizzeria „Dolce Vita” şi 3