Exponatele vechi de peste 100 de ani, unele dintre ele unicat, au fost strânse cu ajutorul copiilor şi al profesorului de istorie din comună

Ochii vioi ai doamnei Elena fixează fiecare obiect ca pe o aducere aminte. Banca joasă, cu tăbliţa de scris de care atârnă un bureţel, cărpătorul din lemn cu care ”mamarea scotea mămăliga făcută într-un ceaun uriaş, ca să ne ajungă şi nouă, şi orătăniilor”, copaia atârnată în cui, pe perete, în care mamele îşi lăsau copiii când plecau la câmp, doar cu o cârpă înmuiată în apă cu zahăr, pe care o sugeau până seara. Mâinile tremurânde îi ating fiecare fotografie aşezată minuţios pe ştergarele de borangic. Dintr-una îi zâmbeşte mama sa, fostă învăţătoare în sat, cochetă, îmbrăcată într-o rochie lungă, la o nuntă. Dintr-alta se desprinde chipul celui de-al doilea învăţător pe care comuna Iepureşti, Giurgiu l-a avut: Tudor Bărbulescu. Sau a dascălului Georgescu, ”care, în fiecare duminică ne urca în căruţa sa şi ne ducea în oraş pe toţi cei care trebuia să ajungem la internat. În anii '47-'48, în comuna aceasta erau cam 50-60 de studenţi, care au devenit ulterior profesori universitari, doctori, învăţători”, spune doamna Elena, cadru didactic la rândul său. ”Statisticile arată că în '39 aveam 60 de învăţători şi învăţatoare în comună, toţi fii ai satului”, completează profesorul de istorie-geografie, Ovidiu Coca, în timp ce ne poartă prin trecut, cu voce molcomă, aşezată, asemenea ceşcuţelor minuscule din ceramică, frumos pictate, ce stau cuminţi pe un scaunel sau a fuioarelor cu care femeile torceau cânepa ori a foalelor pe care meşterii le foloseau în fierărie. Pe toate le-a strâns laolaltă, asemenea unei mărturii nescrise, între pereţii şcolii de altădată.

”Lada de zestre a satului” descoperită de copii

S-a întâmplat ca ani buni să meargă în spatele tractoarelor care arau pământurile de prin preajma Neajlovulu