Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Papa Benedict al XVI-lea demisionează

Publicat in Brasovul Tau, luni 11 februarie 2013 ·

Papa Benedict al XVI-lea îşi va da demisia din funcţia pontificală pe care o deţine din 2005. Anunţul e fără precedent în istoria Bisericii Catolice. Papa a motivat că nu mai are "forţele" necesare pentru a conduce Biserica din cauza vârstei sale. Postul va deveni vacant din 28 februarie.

"După ce mi-am analizat conştiinţa în faţa Domnului, în diverse rânduri, am ajuns la certitudinea că forţele mele, din cauza vârstei mele avansate, nu mai sunt apte pentru exercitarea într-un mod adecvat a ministerului petrinian", a declarat Papa în latină, în timpul consistoriului de la Vatican, potrivit traducerii în franceză realizată de Vatican ulterior.

Papa Benedict al XVI-lea s-a născut la 16 aprilie 1927 Marktl am Inn, Bavaria. Înainte de a deveni papă numele lui era Joseph Alois Ratzinger. A fost ales la 19 aprilie 2005 ca succesor al papei Ioan Paul al II-lea.Este cel de-al 265-lea Papă în istoria Bisericii Romano-Catolice şi primul papă german după 482 de ani.

Anunţul lui Benedict al XVI-lea privind renunţarea la pontificat (text integral)

'Preaiubiţi fraţi,

V-am convocat la acest Consistoriu, nu doar pentru cele trei cauze ale canonizării, ci şi pentru a vă comunica o decizie de mare importanţă pentru viaţa bisericii.

După ce mi-am scrutat în mod repetat conştiinţa în faţa lui Dumnezeu, am ajuns la certitudinea că, din cauza vârstei avansate, nu mai am forţe pentru a exercita aşa cum se cuvine misiunea petrină (încredinţată de sfântul Petru - n.red.). Sunt foarte conştient că această misiune, prin natura sa spirituală, trebuie dusă la bun sfârşit nu doar cu fapte şi cuvinte, ci şi - în aceiaşi măsură - cu suferinţă şi rugăciune.

Totuşi, în lumea de astăzi, supusă unor transformări rapide şi zguduită de întrebări de profundă relevanţă pentru o viaţă de credinţă, pentru a conduce

Articolul in Brasovul Tau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, explică pe Facebook de ce este important ca bucureştenii să voteze la Referendumul local din 24 noiembrie

News.ro acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, explică, într-o postare pe Facebook, de ce este important ca bucureştenii să voteze la Referendumul local din 24 noiembrie şi să răspundă la cele trei întrebări legate de emiterea autorizaţiilor de constru

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator, BNR: În ultimii ani asistăm la o transformare profundă, care se resimte în toate segmentele pieţei financiare. Dezvoltarea şi implementarea acestui proiectului RoPay poziţionează România pe harta iniţiativelor europene de referinţă în domeniul plăţilor retail

Ziarul Financiar acum o ora
În ultimii ani asistăm la o transformare profundă, care se resimte în toate segmentele pieţei financiare. Dezvoltarea şi implementarea acestui proiectului RoPay poziţionează România pe harta iniţiativelor europene de referinţă în domeniul plăţilor r

Mureş - Accident între un autoturism şi un microbuz şcolar. Doi elevi au fost răniţi

News.ro acum 2 ore
Doi elevi au fost răniţi luni dimineaţă, în urma unui accident între un autoturism şi un microbuz şcolar, produs pe DN 15 Topliţa-Reghin. ”Pe DN 15 Topliţa-Reghin, în zona localităţii Ciobotani, judeţul Mureş, a avut loc o coliziune în care au fost

Zeci de elevi și studenți din Galați, vizați de percheziții în operațiunea „Școala”. Tinerii sunt suspectați de trafic de droguri de mare risc

Libertatea acum 2 ore
Procurorii DIICOT și ofițerii BCCO efectuează o amplă operațiune antidrog în mai multe orașe din România. Potrivit publicației locale Monitorul de Galați, acțiunea vizează în special traficul de droguri în mediile școlare.

Contribuabilii mici au obligaţia de a depune Declaraţia D406 (SAF-T) de la 1 ianuarie 2025

Ziua Constanta acum o ora
Începând cu data de 01 ianuarie 2025, intră în vigoare obligația contribuabililor mici de a depune la organul fiscal central declarația cuprinzând informaţii din evidenţa contabilă şi fiscală, denumită Declarația informativă D406 (SAF-T), conform pr

Prima reacție de la Moscova, după ce Joe Biden le-a dat voie ucrainenilor să atace Rusia cu rachete americane cu rază lungă de acțiune

Libertatea acum o ora
Washingtonul permite Ucrainei să lovească teritoriul rus cu rachete americane ATACMS, iar asta va duce la escaladarea conflictului. Oficialii ruși de rang înalt susțin că acest pas crește riscul unui al treilea război mondial, conform News.

Kim Jong-un a cerut armatei din Coreea de Nord să se pregătească de război

Libertatea acum o ora
Liderul nord-coreean Kim Jong-un a îndemnat armata țării să îmbunătățească capacitățile de luptă pentru a fi pregătită de război, după ce Phenianul a trimis mii de trupe în Rusia. Discursul a avut loc vineri, în timpul unei întâlniri cu comandanții

Balerinul rus Vladimir Shklyarov a murit la 39 de ani. Dansatorul a căzut de la etajul cinci al unei clădiri

Libertatea acum o ora
Celebrul dansator de balet din Rusia Vladimir Shklyarov a murit la vârsta de 39 de ani, după ce a căzut de la etajul cinci al unei clădiri, sâmbătă. Potrivit The Guardian, un purtător de cuvânt al Teatrului Mariinsky a confirmat tragicul incident pe

„Gladiator II” a debutat în box office-ul internaţional de 87 de milioane de dolari/ VIDEO

News.ro acum 2 ore
„Gladiator II” a debutat la box office-ului internaţional cu 87 de milioane de dolari de pe 63 de pieţe, un start puternic pentru continuarea filmului „Gladiator” al lui Ridley Scott, câştigător al premiului pentru Cel mai bun film în 2000. Acesta e

Percheziţii în vestul României într-un dosar de spălare de bani

Mediafax acum 2 ore
Mai multe percheziţii se desfăşoară luni în trei judeţe din vestul României. Operaţiunea se desfăşoară în cadrul unui dosar de spălare de bani. 17 persoane urmează să fie duse la audieri.

Vremea

București
acum

lun.

0°/9°
mar.

5°/12°
mie.

6°/14°
joi

4°/11°
Iasi
acum

lun.

2°/8°
mar.

3°/12°
mie.

5°/15°
joi

0°/5°
Constanta
acum

lun.

5°/9°
mar.

6°/11°
mie.

10°/15°
joi

6°/16°
Cluj-Napoca
acum

-3°
lun.

-3°/4°
mar.

1°/9°
mie.

1°/11°
joi

-6°/1°
Timisoara
acum

lun.

1°/8°
mar.

3°/14°
mie.

2°/14°
joi

1°/5°