Rezultate remarcabile pentru atleţii legitimaţi la CSM-CSS Slatina, care au obţinut cele mai bune rezultate din ultimii 20 de ani din atletismul slătinean.
Campionatul Naţional de Seniori şi Tineret a avut loc, la sfârşitul săptămânii trecute, în sala „Lia Manoliu” din Bucureşti. La tineret, ştafeta de 4x400 de metri de la CSM-CSS Slatina, formată din Marius Şerban, Cornel Glişcă, Pavel Nichituş şi Marian Glişcă, a devenit campioană naţională, aceeaşi echipă urcând pe treapta a doua a podiumului la seniori. Atletul Daniel Budin a obţinut locul patru în proba de 60 de metri, în timp ce Marius Şerban s-a clasat al cincilea în aceeaşi probă. Profesorul de la CSM Slatina, Dan Bărbuţi, s-a arătat încântat de rezultatele obţinute la Campionatul Naţional de la Bucureşti pentru tineret şi seniori şi susţine că sunt cele mai bune din ultimii 20 de ani pentru atletismul slătinean.
„Sunt foarte mulţumit şi fericit de parcursul sportivilor. Au obţinut recorduri personale şi pot spune că sunt cele mai bune rezultate obţinute în ultimii 20 de ani de atletismul din Slatina. La seniori nu a mai luat nimeni medalie. Sunt rezultate excepţionale. Ţin să le mulţumesc în mod deosebit colegilor mei, Gina Mitroi şi Alina Nica, pentru că noi lucrăm în echipă şi munca lor a fost foarte importantă în formarea acestor atleţi”, a spus Dan Bărbuţi.
În această săptămână, doi sportivi de la CSM-CSS Slatina vor participa la Finala Campionatului Naţional de Juniori I, care se va disputa tot în sala „Lia Manoliu” din Bucureşti.
„La Finala Campionatului Naţional de Juniori I vor participa Budin, în proba de 60 de metri, şi Pavel Nichituş, în proba de 400 de metri. Amândoi sunt favoriţi la cucerirea unei medalii”, a adăugat Dan Bărbuţi.