Spitalul Municipal Dorohoi va avea un director medical interimar până în vară. Scoasă la concurs în ianuarie, funcţia nu a prezentat interes pentru medicii dorohoieni. Pentru că nu s-a înscris nimeni la examen, procedura va fi reluată peste câteva luni.
Funcţia de director medical al spitalului este ocupată de medicul internist Sabin Boariu, care asigură interimatul din luna septembrie a anului trecut, iar mandatul său a fost a fost prelungit pentru încă şase luni. Postul a devenit vacant după demisia medicului Cătălin Apetrei, cel care a ocupat funcţia mai bine de trei ani. „Îmi doresc pe cineva cu care să facem o echipă bună pentru acest spital, însă nu am o preferinţă anume”, a declarat Valerian Andrieş, managerul Spitalului Municipal Dorohoi.