În vederea realizării filmului de animație cu siluete ”Aventurile Prințului Achmed”, regizoarea Lotte Reiniger s-a inspirat din bogăția universului de basm al celor „O mie și una de nopți”. Astfel, ea a realizat între 1923 și 1926, folosind aproape o sută de mii de cadre individuale, primul lungmetraj de animație din istoria filmului.
Fiind o pionieră a filmului experimental animat, Lotte Reiniger a creat pentru fiecare mișcare nenumărate decupaje minuțioase și foarte delicate, cărora le-a dat viață prin tehnica stop-motion.
Coloana sonoră pentru ”Aventurile Prințului Achmed” a fost realizată în 1926 de compozitorul și dirijorul Wolfgang Zeller care astfel, a devenit unul dintre cei mai căutați compozitori germani de muzică de film.
În 1997, dirijorul Stefan Geiger a redescoperit partitura și a prezentat-o în concerte susținute de Sinfonieorchester des Norddeutschen Rundfunks Hamburg, Paraná State Symphony Orchestra, Landesjugendorchester Bremen, precum și alte orchestre de prestigiu.
Colaborarea dirijorului Stefan Geiger cu Orchestra Română de Tineret le oferă tinerilor muzicieni șansa de a experimenta lucruri noi și îi familiarizează cu un gen muzical care, în prezent, nu mai există în forma respectivă.
Prezentarea ”Aventurilor Prințului Achmed” cu acompaniament orchestral după partitura originală a compozitorului Wolfgang Zeller este o premieră în România.
Biletele se pot cumpăra începând cu 13 februarie 2013, de la casa de bilete a Ateneului Român (Intrarea Ctin. Esarcu)
Program: marți-vineri 12:00-19:00 * sâmbătă-duminică 16:00-19:00 * Telefon: 021 315 68 75
Stefan Geiger
Stefan Geiger s-a format ca muzician în oraşele universitare Köln, Paris si Philadelphia.
Printre profesorii sai se numară Branimir Slokar (trombon) şi Peter Eötvös (dirijor). A fost bursier al „Studienstiftun